Menu
in

Luare de ostatici într-o bancă din Milano. Hoţii au fugit prin sistemul de canalizare

Un jaf s-a înregistrat în dimineața zilei de marţi la o bancă din Milano. Tâlharii care au intrat în bancă au luat ostatici angajații care se aflau în interior, au încercat să deschidă seiful, apoi s-au făcut nevăzuţi prin sistemul de canalizare.

Primii doi tâlhari au intrat pe la intrarea principală la 8.39 am și au scos imediat două arme. Apoi, complicii lor au ajuns în bancă printr-o gaură din podea, conectată la un tunel care trece pe la subsol.

Astfel, s-a declanșat alarma, marți dimineață, la Milano, pentru un jaf armat în bancă, la agenția Crédit Agricole din via Stoppani, Piazza Ascoli.

Tâlharii l-au lovit pe managerul băncii, de 48 de ani, în prezența unuia dintre angajați, 49 de ani, în timp ce un al treilea coleg, de 30 ani, a reușit să scape. La fața locului a intervenit imediat poliția, care cu aproximativ zece mașini a înconjurat agenția și a blocat traficul în piață, într-o zonă centrală a orașului, între viale Abruzzi și piazzale Loreto, potrivit Corriere della Sera.

Se pare că seiful nu a fost atins, deoarece tâlharii nu au putut aștepta suficient timp pentru deschiderea lui. Totuși, ar fi reușit să scoată aproximativ douăzeci de casete de valori.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version