Un apartament cu „felinare roşii” în clădirea sa dată spre închiriere la „negru”: din acest motiv un magistrat originar din Lecce şi în serviciu la Roma la Curtea de Casaţie, Giuseppe Caraciollo, de 58 de ani, este anchetat împreună cu partenera sa, o poliţistă din Brindisi, pentru favorizarea prostituţiei.
Agenţii de la echipa mobilă a Chesturii au efectuat o punere preventivă sub sechestru a apartamentului care se află în centrul oraşului Lecce, în piazza Mazzini. Sigiliile au fost dispuse de judecătorul de instrucţie de la Tribunal, Vincenzo Brancato, la cererea procurorului adjunct Maria Vallefuoco.
Potrivit constatărilor investigatorilor, magistratul ar fi dat în locaţie imobilul din proprietatea sa unor tinere femei române, pentru ca acestea să exercite acolo prostituţia, pretinzând plata unei chirii mai mare decât cea de piaţă, a cărei imediată plată o solicita în numerar, fără eliberaresa vreunei chitanţe şi fără comunicările obligatorii la autoritatea de siguranţă publică referitoare la identitatea locatarilor.
Apartamentul în mod formal era amenajat în „Casă de vacanţă” (Bed and Breakfast)şi îi era făcută publicitate pe numeroase site-uri de internet, chiar dacă în exterior nu era nicio firmă. Chiriaşii din bloc şi locuitorii din zonă şi-au dat seama ce se întâmpla şi au semnalat la Chestură prezenţa în acel apartament al unui du-te-vino de bărbaţi care, după staţionau în faţa clădirii şi dădeau câteva telefoane de pe mobile, intrau în apartamentul de la etajul întâi şi ieşeau la scurt timp după.
Pe timpul supravegherilor poliţiştii au avut confirmarea de la câţiva „clienţi” că în locuinţă era un bordel cu fete contactate pe un site de internet care efectuau prestaţii sexuale cu plată. Dându-se drept clienţi, câţiva agenţi de poliţie au intrat în casă şi au constatat că înăuntru se aflau trei femei care se prostituau.
Printre altele, apartamentul era legat, prin intermediul unei uşi interioare, de locuinţa pe care magistratul o ocupa împreună cu partenera de viaţă şi ambii obişnuiau să acceadă în mod liber în cel de lângă în care era exercitată prostituţia, pentru a putea întinde rufele pe terasă.
Pentru o singură cameră fiecare femeie străină plătea în numerar proprietarului apartamentului 300 sau 350 de euro şi camera, deseori, era dată în chirie simultan la mai multe persoane. Potrivit cercetărilor investigatorilor, magistratul şi iubita sa poliţistă ar fi ştiut foarte bine ce se întâmpla în apartament. Nu numai: Caracciolo instalase şi o cameră de luat vederi la intrare care s-a relevat determinantă pentru anchetă.
Locatarii au declarat şi că l-au observat în mod repetat pe inculpat însoţind fete în ascensor şi până în apartament, ducându-le valizele. Fetele străine care se prostituau au povestit în plus că magistratul cu numai câteva zile înainte se dusese în apartament pentru a le da produse de curăţenie, anunţând că în zilele următoare ar fi trebuit să împartă camera deja ocupată cu alte fete care tocmai au sosit, comportament intolerabil – potrivit investigatorilor – în oricare raport legal de locaţie.
Una dintre fete, în particular, a declarat şi că, odată contactat proprietarul clădirii după ce a găsit numărul pe internet, i s-a plâns legat de preţul foarte mare şi bărbatul i-a răspuns că «nu va avea probleme să-l plătească», susţinând prin aceasta că era conştient că în apartamentul său ar fi fost desfăşurată o activitate de prostituţie.
Citiți și:
Prostituţie la Lodi, recrutarea se făcea pe internet, arestată o întreagă familie de români
Battipaglia, sex în maşină cu o prostituată româncă, 20.000 de euro amendă