Un român a fost ucis în Italia, pe motiv că ar fi făcut zgomot. Bărbatul a fost omorât în bătaie, dar agresorii au încercat să-i păcălească pe anchetatori, ca moartea să pară un accident. Doi români au fost însă arestați pentru crimă. Constantin Bădălău a murit pe 4 martie, în localitatea Cisterna di Latina (regiunea Lazio), iar, la prima vedere, moartea a părut un accident. Cadavrul, care avea o rană pe față, indica faptul că victima s-a îmbătat și a căzut.
Dan Puiu, în vârstă de 38 de ani, și Madalin Bogdan, în vârstă de 19 ani, trebuie însă să răspundă pentru uciderea lui Costantin Bădălău, care a avut loc acum trei săptămâni, scrie ilmessaggero.it.
Poliția a intervenit fiind chemată de personalul medical, având în vedere vânătăile evidente pe fața victimei. Investigațiile s-au axat pe cercul restrâns de prietenii cu care victima trăia și mai ales pe cei patru conviețuitori ai camerei, unde a fost găsit corpul.
Potrivit polițiștilor, cei doi l-au bătut pe român cu sălbăticie, până l-au ucis. Erau înfuriați că a făcut zgomot în timp ce ei se odihneau, scrie observator.tv, citând presa locală. Românii și cele două femei au făcut apoi curat în cameră, încercând să șteargă urmele crimei, pentru ca totul să pară un accident, că victima s-a lovit singură și a murit, în timp ce era băută. Însă cercetările poliției italiene au arătat că a fost vorba despre o crimă.
În plus, cei doi acuzați plănuiau să fugă din Italia, după incident, mai spun anchetatorii. Cei doi români sunt în prezent încarcerați la închisoarea din Latina. Femeile care se aflau în cameră sunt și ele cercetate.
Udine, cerșetori agresivi, linie dură a poliției: 15 expulzări
Milano, român de 52 de ani, ucis pentru că voia să mângâie un câine