Menu
in

L’Aquila, român mort pe șantier, îngropat de viu sub dărâmăturile unei clădiri ce urma a fi demolată

Tragedie în centrul istoric al localității San Pio delle Camere, din provincia L’Aquila, aflat la aproximativ 30 de kilometri de Roma, după ce părți dintr-o clădire ce urma să fie demolată s-a prăbușit. Un român și un macedonean au murit după ce au fost prinși sub dărâmături.

Nenorocirea a avut loc sâmbătă după-amiază, pe un șantier din centrul istoric al oraşului, unde echipe de muncitori lucrează la renovarea cădirilor afectate de cutremurul din 2009. Potrivit ANSA, citată de observatornews.ro, cinci angajați ai companiei de construcții Habita, cu sediul în L’Aquila, se aflau pe șantier în momentul tragediei.

Din primele informații, muncitorii pregăteau demolarea unei clădiri, când unul dintre zidurile imobilului s-a prăbușit. Se pare că un element portant al casei, care probabil a fost atins în timpul pregătirii demolării, ar fi cedat. Doar trei dintre cei cinci muncitori au reușit să scape cu bine. Ceilalți doi, un român și un macedonean, au fost îngropați de vii sub dărâmături.

Este vorba despre Cristian Susanu, un român de 42 de ani, rezident în Roio, L’Aquila, și Dzevdet Uzeiri, un macedonean în vârstă de 61 de ani, care locuia în Castelnuovo, San Pio delle Camere.

Imediat, la fața locului au intervenit mai multe echipe de pompieri și voluntari, pentru a-i scoate pe cei doi muncitori de sub casa prăbușită. Inițial, salvatorii sperau să-i poată scoate în viață, mai ales că până la un anumit moment, puteau fi auziți cum cer ajutor. Operațiunea a fost îngreunată pentru că au fost nevoiți să asigure mai întâi zona, evitând astfel ca și alte ziduri să se prăbușească.

Din păcate, pentru românul de 42 de ani și colegul lui macedonean nu s-a mai putut face nimic. Cei doi ar fi fost prinși în partea cea mai joasă a clădirii, unde se afla un fel de cramă pentru vinuri.

„Un fapt grav, care ne întristează, moartea la locul de muncă a doi muncitori în San Pio delle Camere. O altă tragedie care pune sub semnul întrebării lipsa măsurilor de prevenție și a controalelor. Fără siguranță, nu există demnitate în muncă”, a declarat Luigi Sbarra, secretarul general al sindicatului CISL, potrivit ANSA.

Deputatul Partidului Democrat Stefania Pezzopane a cerut „clarificarea acestui episod dramatic”, subliniind că „reconstrucția în zonă trebuie să continue cu siguranță maximă pentru muncitori”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version