Menu
in

Ladispoli, s-a rupt acoperișul și a căzut de la șase metri, român internat în stare gravă la spital

Un român în vârstă de 41 de ani, proprietar al unui atelier de tâmplărie, e internat în stare gravă într-un spital din Ladispoli, 35 de kilometri de Roma, după un accident la locul de muncă, informează orticaweb.it. Medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire ale muncitorului român.

Incidentul s-a petrecut luni, 25 mai, pe via Berlinguer din Ladispoli, provincia Roma. Muncitorul a căzut prin acoperișul unei clădiri, de la o înălțime de circa șase metri. La adresa menționată se află un atelier de tâmplărie, administrat chiar de bărbat, victima accidentului.

Potrivit primelor informații din anchetă, românul s-a urcat pe acoperișul clădirii pentru a repara un cablu electric. La un moment, acoperișul a cedat, iar muncitorul a căzut în interiorul unui service auto care are acoperiș comun cu atelierul de tâmplărie.

Cu ochii în lacrimi, soția românului a alertat autoritățile, la fața locului sosind două echipaje ale carabinierilor, precum și un elicopter care l-a transportat pe bărbat la spital. Inspectorii de la Agenția Sanitară Locală Roma 4 au efectuat verificări la locul accidentului, însă nu au clasificat incidentul ca fiind un accident de muncă.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.es/disperati-sa-ajunga-in-strainatate-romanii-din-diaspora-inchiriaza-masini-pentru-a-putea-pleca-din-tara-cererile-sunt-numai-pentru-dus/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version