La Milano, oamenii şi-au amintit de cozile de pe vremea lui Ceauşescu şi au mărturisit cu mâna pe inimă că nu au simţit demult aşa emoţii pentru ţara lor.
Monica M., 40 ani, îngrijitoare: «Am venit să votez, pentru că m-am gândit să ne ducem acasă. Sunt aici cu soţul şi copilul, am casă în România. S-au stricat ploile aici. Omul meu n-are de muncă. Trebuie să se schimbe ceva şi sunt prima care pleacă din Italia. Suntem o grămadă de lume aici, asta înseamnă că avem aşteptări mari, nu? Am strigat „Noi vrem să votăm”. E plin, ne înghesuim, ca înainte de Revoluţie, când stăteam cu părinţii mei la coadă la mălai şi făină. Am văzut aşa lume multă, la televizor, şi am plecat să votez. Am ajuns la coadă pe 13, acuşica îmi vine rândul, să zic că pe la 20. Ne mai luăm cu râsul, cu strigatul, până la urmă rezolvăm. Oricum trebuiau să facă secţie şi la Modena. Acuma să sperăm că data viitoare nu vom mai sta la cozi prin străinătate, şi vom vota de acasă.»
Cristina T, 35 ani, liber profesionist: «Sunt la coadă împreună cu mama. Mi se pare o oportunitate imensă şi sper într-o mare schimbare, sper să fie aşa. E mare speranţă, e o idee că poate fi ceva diferit. Ce aştept eu? Aş vrea oarecum să fie cineva în partea cealaltă să comunice mai mult, să schimbe felul de a se comporta România şi cum vin transmise informaţiile despre România. Pentru că merge aşa într-un fel aiurea de prea mulţi ani. Trebuie cineva cu un orgoliu diferit, de exemplu în Italia nici nu ştie exact cine e România, ce fel de populaţie are, ce lume trăieşte în România. Speranţa e ca să schimbe să dea o valoare ţării. Având-o pe mama aici, neapărat trebuia să venim la vot, nu puteam să nu votăm. De azidimineaţă tot voia să vină. Toţi, şi cei de acasă speră să se rupă monotonia ultimei perioade în care pare că s-a rămas într-un vârtej oarecare. Cu votul de azi toată lumea speră neapărat în schimbare. Şi sora mea din ţară, am vorbit în această dimineaţă, am vorbit pe Skype şi mă întrebau de ce nu am votat încă. Cred că votez până să se închidă uşa secţiei.»
Mariana M, 42 ani, şomeră: «Cred că cine votează Iohannis a văzut mentalitatea străinilor, şi are impresia că el are mentalitatea acestora şi va face ceva. Nu frate, n-are ce să facă, trebuie să schimbi mentalitatea românului din ţară. Românul trebuie să se schimbe singur, nu reuşeşti să-l schimbi tu pe român la cap. Am votat, dar cu o strângere de inimă. Am multe aşteptări, dar nu le pot exprima. Ce, crezi că pot să ne facă o viaţă mai bună cei doi candidaţi? Sperăm să fie mai bine pentru cine e acasă. Dar ei sunt în lumea lor, noi în a noastră. Trebuie un preşedinte justiţiar. Mi-ar fi plăcut Monica Macovei… Am văzut acum România, am rămas prost impresionată. E lumea mitei, dacă nu cunoşti şi nu ai cui să dai, nu rezolvi nimic, indiferent ce instituţie e, medicală sau nu. Credem toţi că se schimbă ceva, orice, pentru cei dragi rămaşi acasă. Şi totuşi mă gândesc dacă ei vor să se schimbe ceva acolo. Am fost acasă nu înţeleg lumea, e liniştită, nu are niciun stres. Trebuie să te schimbi tu în primul rând, nu trebuie să îţi zică primarul să mături la poartă sau să îşi tai iarba de lângă gard. Sau preşedintele ţării? Înţelegi?»
Ion Coman, 55 ani, muncitor în construcţii: «Am 22 de ani de Italia. Sunt la Milano din 1992, nu am mai văzut niciodată atâta lume la consulat. Problema e că Ponta a promis ceva şi nu a făcut nimic. Atât am avut de zis. Sper că înţelegeţi ce aşteptări am.»
Anca Florea, 35 ani, profesoară: «Sunt aici de la 9 jumate e prima oară când votez, vreau o schimbare pentru România, Cine devine preşedinte, să facă ceva, pentru cei de acasă şi pentru noi. Aş vrea ca justitia să fie justiţie, spitalul să fie spital, şi cine munceşte, sau cine vrea să muncească, să nu moară de foame. Atunci mă întorc în România, nu mă mai gândesc niciun minut măcar la Italia.»
Georgiana Baciu, Milano
