Nu există „nici o probă a utilizării disproporţionate a armei care l-a ucis pe hoţul român„. Acesta este pasajul fundamental al motivării sentinţei cu care pe 23 ianuarie judecătorul pentru audieri preliminare l-a achitat de acuzaţia de omor din culpă cu exces din culpă de legitimă apărare pe Angelo Cerioli, de 52 de ani, comerciant din Caravaggio (Bergamo).
Cerioli a fost trimis în judecată pentru că a tras două focuri cu un pistol Taurus calibrul 38 în spatele lui Dumitru Baciu, român de 46 de ani, care, în noaptea de 25 noiembrie 2012, cu câţiva complici rămaşi necunoscuţi, a încercat să comită un furt în magazinul de grădinărit care se află tocmai sub locuinţa lui Cerioli.
În decizia judecătorului cel mai mult au cântărit în special modificările codului penal introduse pe 13 februarie 2006 de legiuitor, care stabilesc că trebuie să fie „proporţionată” utilizarea armelor (cu condiţia să fie legal deţinute, ca în cazul lui Cerioli) în legitimă apărare, atunci când este violat propriul domiciliu, pentru apărarea propriei vieţi, sau a propriilor bunuri şi când există pericolul de a fi agresat.
Baciu şi complicii, în realitate, nu au intrat în casa lui Cerioli, însă potrivit judecătorului nu există proba care să arate că întreprinzătorul era conştient de acest lucru, atunci când a tras. Aşadar, nu există dovada unui uz disproporţionat al armei şi a unui exces din culpă în legitima apărare.
Scara de acces la locuinţa lui Cerioli este dincolo de vitrina spartă şi comerciantul (auzind loviturile care proveneau din afară şi suferind deja în trecut mai multe jafuri) putea în mod raţional să se teamă că era în curs o spargere a apartamentului său de către răufăcători. Comerciantul ar fi putut astfel să fi acţionat pentru un fel de legitimă apărare, deşi aparentă.
Cerioli iniţial a fost judecat pentru omor calificat. Opoi acuzaţia a fost schimbată în exces de legitimă apărare.
Comerciantul a susţinut mereu că a apăsat trăgaciul către propria grădină în scop de intimidare. „Am tras pentru că în acel moment eram terorizaţi: în spatele meu erau cele două fiice ale mele care plângeau, soţia disperată, îngrijorarea noastră era că aceste persoane vor urca pe scări, aveam o frică cutremurătoare de ceea ce s-ar fi putut întâmpla”.
