in

Jaf de 600.000 euro la Milano. Hoţii, printre care şi un român, prinşi după ce au postat pe Facebook imagini cu viața de lux pe care o duceau

Jaf de sute de mii de euro, apoi petreceri de lux în limuzină, transmise live pe Facebook: hoții, printre care un român, au fost condamnați luni, 4 ianuarie.

Marian Cătălin Busuioc, 20 de ani, specializat în lovituri în case de lux din Milano, a fost capturat după ce a postat pe reţelele de socializare imagini cu viața de lux pe care o ducea, după ce dădea câte o lovitură, scrie Libertatea.

Pe 11 ianuarie 2020, românul, împreună cu doi sârbi, unul de 28 de ani, iar altul de 17, au dat spargerea vieții lor, furând dintr-o casă din Milano bijuterii și ceasuri în valoare de 600.000 de euro.

Românul și cei doi complici au intrat după ora 23:00 în apartamentul unei femei în vârstă de peste 80 de ani, care locuiește într-o casă de lux din zona San Babila. Sârbul de 28 de ani a urcat pe burlanul de pe fațada clădirii până la etajul al doilea, a intrat apoi în casă pe fereastră, în vreme ce românul și adolescentul care-l însoțeau au rămas lângă bloc, să supravegheze zona.

Când hoțul a intrat în apartament, a descoperit că proprietara casei era acolo, a amenințat-o cu un cuțit, a ținut-o ostatică timp de aproape o oră și apoi a închis-o în baie, înainte de a fugi cu o pradă de 600 de mii de euro în bijuterii, ceasuri și numerar. Polițiștii au verificat camerele de supraveghere, apoi celula de telefonie mobilă din zonă și au identificat cinci numere de telefon active acolo în timpul jafului, iar pe imagini au văzut un Opel plecând cu viteză spre centrul orașului Milano, imediat după furt.

Cum au fost prinşi

După ce au dat lovitura, cei trei au încercat să scape de mașină, care era închiriată, și de telefoanele mobile. Numai că din cinci, doar patru au fost aruncate, în vreme ce Marian l-a păstrat pe al lui. Mai mult decât atât, pe profilurile lor de Facebook, care erau publice, au continuat să posteze fotografii cu petreceri în limuzine și la grătar, de unde mai și transmiteau live pe rețelele de socializare.

Postau inclusiv imagini cu arme, ceasuri Rolex și femei aproape goale. Această „bravadă”, împreună cu o serie de urme lăsate după ei, le-a permis anchetatorilor să-i identifice și apoi să-i aresteze. O altă dovadă esențială a fost o urmă de sânge pe o fereastră, la locul jafului, iar pe 19 ianuarie, când deja polițiștii italieni îi urmăreau pe cei trei, o transmisiune live pe Facebook a dezvăluit zgârieturi pe mâna stângă a sârbului Mile Djordjevic. Cei trei au fost ulterior arestați la sfârșitul lunii februarie, în tabăra nomadă de la Monte Bisbino.

Voiau să ducă prada în România

Djordjevic și Busuioc au recunoscut jaful, au recunoscut și alte lovituri similare, fiind, de asemenea, bănuiți și de un jaf de 400.000 de euro, similar, cu 8 zile mai devreme, pe care însă nu și l-au asumat.

Polițiștii au descoperit mesaje pe telefoanele lor mobile, înainte de a-i aresta, în care vorbeau despre cum să ducă în România ceea ce furaseră. Au reușit asta, de vreme ce nimic din ce au jefuit nu a fost încă recuperat.


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia își lansează propriul vaccin: „O singură doză, SUFICIENTĂ. Reacții adverse mult mai mici decât la Pfizer și Moderna”

Vestita ciocolată românească „ROM”, interzisă în Italia. Decizia ministerului italian al Sănătății