O italiancă a făcut naveta la Hârlău pentru a-şi recupera bijuteriile furate de un român. Nu a reuşit decât să găsească o mică parte, rămasă nevândută de o casă de amanet şi să obţină condamnarea hoţului. Hoţul a fost condamnat la un an cu suspendare. scrie Ziarul de Iași.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău au reţinut în sarcina lui Neculai Feştilă faptul că în noiembrie 2019, bărbatul a sustras dintr-un depozit situat în localitatea calabreză Corigliano Calabro bijuterii în valoare de 50.000 de euro.
Naveta la Hârlău pentru a-şi recupera bijuteriile furate de un român
Întors în ţară, a reuşit să vândă cea mai mare parte a bijuteriilor la case de amanet. Când a fost identificat şi reţinut, au mai putut fi recuperate doar bijuterii în valoare de aproximativ 4.000 de euro.
Feştilă a fost trimis în judecată pentru furt, magistraţii Judecătoriei Hârlău reţinând totuşi în favoarea lui lipsa antecedentelor penale, vârsta şi posibilităţile de îndreptare.
Ca urmare, l-au condamnat la numai un an de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Pe parcursul acestuia, el va trebui să presteze şi 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
De asemenea, Feştilă a fost obligat de instanţă să achite 46.000 de euro către S.S.C., proprietara bijuteriilor furate, ca şi a sumei de 1.500 de euro, reprezentând cheltuielile de transport ale părţii vătămate pe relaţia Italia – România.