in

Italian de 71 de ani, înșelat de o româncă ce-i promisese că se mărită cu el: și-a vândut casa din Milano și a trimis și 780.000 de euro femeii

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată a unei femei din Gorj pentru săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, faptele inculpatei M.S.D., fostă T., care în perioada mai 2015 – septembrie 2017, folosindu-se de sentimentele de dragoste şi pasiune dezvoltate de partea civilă, cetăţeanul italian T.F.A., în vârstă de 71 de ani la debutul relaţiei, pe baza unor promisiuni ferme şi repetate de stabilire a unor relaţii permanente, specifice vieţii de cuplu, de întemeiere a unei familii, naştere a unor copii şi realizare a unor oportunităţi de afaceri, respectiv deschiderea unui salon de coafură mai întâi în Dubai şi apoi în Bucureşti România, „în mod repetat, prin comunicare nemijlocită şi prin mesaje online în reţeaua whatsapp a indus în eroare partea civilă, deposedând-o de suma totală de 780.000 euro.”, conform procurorilor, citați de gds.ro.

Sperând că femeia din Gorj se va căsători cu el și îi va face și două fetițe, bătrânul i-a trimis în mod repetat diferite sume de bani. De fiecare dată, gorjeanca a reușit să îl convingă de faptul că vor avea o viață împreună. În schimbul promisiunilor au venit și banii, după cum au stabilit procurorii. Păgubitul a ajuns să vândă inclusiv un imobil în Milano.

„La data de 10.01.2018, după momentul în care, la data de 28.09.2017, inculpatei  i s-a virat în contul Banca Comercială Intesa SANPAOLO ROMÂNIA SA- Sucursala Tg-Jiu, suma de  480.000 de euro, aceasta a transferat suma de 56.000 euro, echivalentul sumei de 259.548 RON, rezultată din vânzarea apartamentului din Milano Italia pentru a dobândi şi deţine  prin intermediul mamei sale suspecta T.C., prin contract de vânzare –cumpărare, un apartament în Complexul Cosmopolis str. Europa, … comuna Ştefăneştii de Jos jud. Ilfov, transferând în felul acesta suma de bani sus-menţionată în proprietatea mamei sale, urmărind în felul acesta să ascundă originea ilicită a sumelor de bani care au stat la baza achiziţionării imobilului…

Persoana vătămată T.F.A. a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.180.000 euro, ce reprezintă atât prejudiciul încercat de aceasta ca urmare a înstrăinării către inculpată a dreptului de uzufruct asupra imobilului din Milano, sumele de bani transferate către aceasta ca urmare a inducerii în eroare precum şi suma de 400.000 de euro, reprezentând paguba suferită în urma încheierii tranzacţiei cu numita D.I., rezultat al acţiunii de inducere în eroare.”, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Anchetatorii au mai stabilit femeia chiar s-a căsătorit în perioada în care purta discuțiile cu cetățeanul italian pentru a face rost de bani, sub diferite pretexte și promisiuni.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
polita rca

Decizie a Curţii Europene de Justiţie: Poliţa RCA este OBLIGATORIE şi pentru maşinile care nu circulă

Leffe (Bergamo), muncitor român grav rănit la locul de muncă, riscă amputarea brațului