În Italia cel puțin un om a murit și alți 11 sunt dați dispăruți, după ce inundații de proporții provocate de ploile abundente au lovit țara. Și în Franța au decedat două persoane, iar 12 sunt de negăsit după viiturile puternice din sud-estul țării.
Persoana decedată este un pompier voluntar care și-a pierdut viața în timpul unei intervenții, scrie Digi24.
Viiturile au luat cu ele mașini de pe șosele și au inundat zone agricole întinse.
Cele mai afectate regiuni sunt cele din nord-vest, în Piemont, dar și peste graniță, în sud-estul Franței.
De cealaltă parte a Italiei, în nord-estul țării, la Veneția a fost activată pentru prima dată bariera Moses, care a protejat astfel parțial orașul-lagună de inundații de proporții. Chiar și în aceste condiții, apa a invadat piața San Marco.
Victime sunt anunțate și în Franța. După inundațiile devastatoare, două persoane au decedat și cel puțin 12 sunt date dispărute, printre care și doi pompieri.
În zonele afectate din Italia și Franța, sute de misiuni de salvare au început în timpul nopții și în ursul dimineții de sâmbătă. Sute de locuințe au fost avariate și câteva mii au rămas fără energie electrică.