in

Italia, conduceau Porsche și Mercedes dar primeau ajutoare sociale, proxeneți români arestați

Italia, conduceau Porsche și Mercedes dar primeau ajutoare sociale, proxeneți români arestați.

Cinci persoane de naționalitate română au fost arestate de poliţiştii italieni, fiind acuzate de proxenetism, șantaj și perceperea ilegală de fonduri din banii publici.

Fiscul italian a descoperit astfel că membrii grupării dețineau diferite autoturisme marca Porsche, Mercedes, Audi și BMW, iar investigațiile efectuate cu privire la situația financiară a acestora au scos la iveală, de asemenea, faptul că primeau de la statul italian și ajutor social.

prostituate italia

Arestat la 15 ani de la săvârşirea faptelor, român condamnat în Italia pentru proxenetism cu minore

Italia, proxeneți români arestați

Ei aduceau în Italia tinere românce din Slatina, de multe ori fiind vorba de femei legate sentimental de bărbaţii din grupare, apoi le obligau să se prostitueze în mai multe zone din Peninsulă, iar toți banii din această activitate criminală intrau în buzunarele proxeneților, potrivit Terni Today, citat de observatornews.ro.

Ancheta a fost inițiată în luna august 2020, de către polițiștii din Perugia, după ce un cetățean italian a depus o plângere împotriva a trei cetățeni români care îl șantajau.

Bărbatul era acuzat de români că ar fi furat bani din poșeta unei prostituate și era amenințat de aceștia cu moartea. Pentru a scăpa, bărbatul trebuia să le înapoieze 3.000 de euro.

Puglia, clanurile românești elimină orice concurență pe piața prostituției, profituri uriașe pentru proxeneți

Investigațiile efectuate de polițiștii italieni au dus însă la descoperirea unei grupări criminale care îşi desfăşura activitatea în Perugia, aceasta fiind formată din bărbați și femei, toți originari din Slatina.

Gruparea, recruta tinere femei și le aducea în Italia, unde le obligau apoi să se prostitueze, ele fiind amenințate și agresate.

Victimele erau constrânse astfel să-și vândă trupurile în apartamente închiriate în diferite provincii din Italia, printre care Perugia, Roma, Milano, Pavia, Lodi, Fermo și Mantova. Ele se aflau tot timpul sub controlul proxeneților, care gestionau într-o manieră foarte organizată zonele unde tinerele românce erau expuse, și le supuneau pe acestea la numeroase acte de agresiune, atât fizice cât și psihice.

Conduceau Porche și Mercedes dar primeau ajutoare sociale

Fiscul Italian a descoperit astfel că membrii grupării dețineau diferite autoturisme marca Porsche, Mercedes, Audi și BMW, iar investigațiile efectuate cu privire la situația financiară a acestora au scos la iveală, de asemenea, faptul că primeau de la statul italian și ajutor social.

Cei cinci români arestați au încasat în numai câteva luni peste 22.000 de euro. Alți șase cetățeni români sunt căutați în prezent de autoritățile italiene, chiar și în România, pentru complicitate la aceste infracțiuni.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 30 In medie: 4.2]
motociclist roman mort la ragusa

Tânăr român de 27 de ani, mort într-un accident cu motocicleta la Ragusa

Peste 100 de șoferi de TIR români exploatați în Italia, director italian ARESTAT la Oradea