Italia, panică printre trecători, doi români au tras cu pistolul dintr-o mașină.
Panică printre trecătorii care se aflau în Piazza di Porta Castiglione din Bologna (foto jos), în parcarea unui supermarket. Speriați, unii au alertat poliția. Ei au observat trei persoane care au tras cu pistolul de pe geamurile unei mașini.
Ulterior s-a dovedit a fi doar o armă de recuzită, neletală, încărcată cu gloanțe oarbe.
Doi români au băgat spaima în clienții din parcarea unui supermarket, după ce au tras cu un pistol. Deși inițial trecătorii au crezut că este vorba de petarde, aceștia au văzut mașina plimbându-se în zonă și au sunat la poliție, scrie gds.ro.
La fața locului au sosit câteva mașini de poliție și echipa Antitero. Parcarea și zona din jurul supermarketului, unde au fost văzuți cei trei bărbați, au fost închise și securizate.
Trei bărbați au fost reținuți și verificați
Aceștia s-au dovedit a fi cetățeni din Europa de Est. Au vârste cuprinse între 33 și 57 de ani, toți cu antecedente penale, scrie bolognatoday.it.
Mai exact este vorba despre un moldovean, de 32 de ani, dar și doi români, de 50 și 56 de ani. Situația celor doi români este examinată de Biroul pentru imigrări. Moldoveanul a fost deja însoțit la centrul de detenție temporară în așteptarea expulzării din Italia.
Trio-ul a fost, așadar, denunțat, iar cel mai în vârstă din grup va trebui să răspundă și pentru transport ilegal de arme.
De asemenea, s-a constatat că moldoveanul a încălcat interdicția de a se întoarce în oraș. Prin urmare va fi expulzat, titrează bolognaindiretta.it.