O îngrijitoare a fost condamnată la 10 de luni de închisoare cu suspendare, în Italia, după ce a fost acuzată pe nedrept că a părăsit locul de muncă fără preaviz. Românca a apelat la un alt avocat pentru a reuși să scape de coșmarul pe care îl trăiește în ultimii ani, scrie playtech.ro.
Româncă pedepsită cu închisoarea pe nedrept
Femeia, în vârstă de 66 de ani, a lucrat în Italia ca îngrijitoare de bătrâni. După un proces care a ținut mai bine de 6 ani de zile, a fost condamnata la 10 luni de închisoare cu suspendare, fiind acuzată că a lăsat bătrâna pe care o îngrijea și a plecat de la locul de muncă definitiv fără preaviz.
Îngrijitoarea a contestat, susținând că a înștiințat din timp angajatorul, însă nu și-a prezentat demisia în formă scrisă, ci doar verbală. Conform legii, când lucrătorul dorește să plece definitiv de la locul de muncă, trebuie să prezinte angajatorului o scrisoare de demisie și să respecte exact perioada de preaviz.
Din păcate, femeia nu a putut dovedi că a respectat perioada de preaviz. Scrisoarea de demisie este foarte importantă. Un număr mare de femeie părăsesc locul de muncă, însă anunță angajatorul doar verbal. Acest lucru poate avea consecințe grave, ca și în cazul de față.
Condamnată la 10 luni de închisoare cu suspendare
Românca lucra din luna mai a anului 2014 la această familie. Îngrijea o bătrână de 85 de ani, într-o zonă izolată din regiunea Emilia – Romagna. Îi era foarte greu, însă avea nevoie de bani și de un loc de muncă. Nu cunoștea foarte bine limba italiană, așa că a semnat un contract de muncă despre care nu știa foarte multe.
Era plătită cu 850 de euro pe lună. În această sumă erau cuprinse și alte drepturi precum: banii de concediu, lichidarea și al 13-lea salariu. Toate aceste drepturi îi erau plătite lunar în cei 850 de euro, puțin câte puțin. O prietenă de-a ei a făcut-o să înțeleagă că banii primiți erau puțini pentru munca depusă.
A hotărât să se prezinte la un sindicat. Acolo a aflat că, după 11 luni de lucru, angajatorul ar fi trebuie să o mai plătească cu încă 5.433 de euro. De aici a început coșmarul. În acel moment, i-a spus angajatorului că are de gând să plece și să-și caute pe altcineva. Nu a găsit, dar a plecat oricum.
Femeia a depus o plângere la Ispettorato Nazionale di Lavoro, sperând să-și recupereze banii. Angajatorul i-a spus că îi va da 2.000 de euro din cei 5.000, însă femeia nu a acceptat. În acel moment, văzând că nu pot cădea la o îndoială, i-au făcut o plângere penală femeii. Aceștia au acuzat-o că a plecat de la locul de muncă fără să-i înștiințeze, lăsând-o pe bătrână singură.
Angajatorul a profitat de faptul că, în momentul înștiințării, femeia nu a prezentat scrisoarea de demisie, ci doar a anunțat verbal. Pe 9 iulie 2021, spune ea, a primit un apel de la avocat spunându-i că este condamnată la 10 luni de închisoare cu suspendare. Acum, femeia și-a găsit un alt avocat pentru a încerca să scape de condamnare.