in

Italia, fetiță de 5 ani omorâtă brutal de mama sa, apoi îngropată pe un câmp. ”Am făcut-o, dar nu știu de ce”

Italia, fetiță de 5 ani omorâtă brutal de mama sa, apoi îngropată pe un câmp. ”Am făcut-o, dar nu știu de ce

Răsturnare dramatică de situație în cazul unei presupuse răpiri în Catania, Italia. De luni după-amiază, carabinierii au căutat-o peste tot pe micuța Elena del Pozzo, o fetiță de aproape 5 ani, după ce mama ei anunțase că micuța fusese răpită de trei bărbați înarmați, la scurt timp după ce o luase de la grădiniță.

La nici 24 de ore distanță, anchetatorii aveau să facă o descoperire înfiorătoare, scrie ANSA, citată de ObservatorNews.

După ce mama a dat alarma că fetița ei a fost răpită, oamenii legii nu au pierdut nicio secundă. Luni seară, au publicat două fotografii cu Elena pe rețelele de socializare, au făcut audieri și au verificat imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă.

Marți dimineață, în timpul unor percheziții la locuința familiei, mama s-a prăbușit și a început să plângă. La scurt timp după aceea, ea i-a condus pe carabinieri la locul unde ascunsese cadavrul fiicei sale.

Informația a fost confirmat și de procurorul provinciei Catania, Carmelo Zuccaro: „Din păcate, trupul micuței Elena a fost găsit conform indicațiilor mamei”.

Tragedie la Modena, două românce, mamă și fiică, ucise în casă cu focuri de pușcă, criminalul s-a predat

Italia, fetiță de 5 ani omorâtă brutal de mama sa

Martina Patti, 23 de ani, a mărturisit în fața carabinierilor și avocatului că și-a ucis fiica, potrivit ANSA. Răpirea a fost o punere în scenă, pentru a acoperi crima. Tânăra a fost arestată pentru omor și ascundere a unui cadavru.

Le-a povestit anchetatorilor că și-a înjunghiat fetița de mai multe ori cu un cuțit de bucătărie, a băgat cadavrul copilei în mai mai mulți saci negri, pe care i-a îngropat pe un câmp din Mascalucia, o comună din provincia Catania, nu departe de locuința familiei.

Motivul oribilei crime? „Poate fi gelozia față de noul partener al fostului concubin, dar și din cauza afecțiunii pe care Elena o manifesta ​​față de femeie”, spun ofițerii italieni. 

Despre aceste lucruri, însă, Martina Patti „n-a spus nimic. A rămas vagă, de parcă nu și-a dat seama ce a făcut. Parcă ar fi spus ‘Am făcut-o, dar nu știu de ce'”.

Cadavrul copilei, îngropat pe un câmp

Trupul fără viață al micuței Elena a fost găsit marţi dimineaţă, pe un teren agricol, la câteva sute de metri de casa în care locuia cu mama ei. Cu o zi în urmă, Martina Patti raportase răpirea copilului de către trei bărbați înarmați, imediat după ce a luat-o pe fetiță de la grădiniță. 

Niciun alt martor, în afară de ea. Nu a sunat imediat la poliție, ci a plecat mai întâi acasă. Apoi a alertat autoritățile, spunând că fata ei a fost răpită. Anomalii care i-au determinat pe carabinieri să facă presiuni asupra femeii.

După ore întregi de interogatoriu, femeia a mărturisit fapta și i-a condus pe carabinieri la locul unde a ascuns cadavrul micuței.

Camerele de supraveghere au filmat momentul în care Martina Patti își îmrășișează pentru ultma dată copila, înainte de crimă. S-a întâmplat când tânăra de 23 de ani a mers să-și ia fetița de la grădiniță. La scurt timp, italianca a omorât-o pe micuță acasă, apoi a îngropat cadavrul pe câmp.

Înregistrarea video a fost făcută publică de carabinierii din Catania:

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
urmarita politie

Italia, româncă beată la volan, urmărită ca-n filme de poliție, avariază două mașini și rănește patru polițiști

Cum se vede orașul de pe terasa celui mai modern bloc din centrul Bucureștiului? Clădirea Eminescu 65 Residence a fost finalizată și poate fi vizitată