in

Italia, descoperit cadavrul unui bărbat decedat în urmă cu 5 ani, avea 9.000 de euro în buzunar

Italia, descoperit cadavrul unui bărbat decedat în urmă cu 5 ani, avea 9.000 de euro în buzunar.

Caz bizar în Italia, unde în buzunarele unui bărbat care a murit cu aproximativ 5 ani în urmă au fost găsiți 9.000 de euro. Cadavrul a fost descoperit la Genova, aproape de aeroportul Cristofor Columb, pe un teren cu vegetație densă.

Muncitorii care curățau zona, la sfârșitul lunii mai, au descoperit rămășițele umane și au anunțat autoritățile. În următoarea lună au fost făcute investigații în urma cărora a fost descoperită povestea din spatele descoperirii șocante, iar cazul tocmai a fost făcut public, potrivit telenord.it, citat de Digi24.

Monstrul din Rimini, român arestat după ce s-a descoperit că abuza sexual fetița sa de 11 ani și își maltrata restul familiei.

Italia, descoperit cadavrul unui bărbat decedat în urmă cu 5 ani

În urma investigațiilor s-a stabilit că trupul neînsuflețit îi aparține unui bătrân dat dispărut de sora lui în 2012.

În decursul primilor ani de după dispariție, poliția l-a localizat de câteva ori, stabilindu-se că acesta își schimba des domiciliu.

Atunci, anchetatorii au ajuns la concluzia că bărbatul, care ar fi avut acum 84 de ani dacă ar fi trăit, a plecat voluntar de acasă, pentru că nu mai mai voia să aibă legătură cu familia lui.

O perioadă chiar a locuit într-o mașină, pentru că voia să-și facă pierdută urma.

Potrivit expertizei medico legale, bărbatul a murit în 2017, iar rămășițele au rămas nedescoperite până acum. În buzunarele hainelor au fost găsiți cei 9.000 de euro și actele de identitate ale bărbatului.

Oficial, identitatea bărbatului va fi stabilită doar în urma unor teste genetice care sunt acum în curs de procesare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
angajați dați afară din consulate

Revoltă în MAE, consulatele rămân fără personalul esențial. Cei mai afectați vor fi românii din diaspora

organe umane mare italia

Italia, descoperire macabră pe plajă: organe umane scoase din mare, în același loc fusese descoperit cadavrul unui român