De o adevărată surpriză a avut parte o pensionară de 98 de ani din Italia. Diagnosticată cu o formă uşoară de Covid, femeia a trebuit să stea izolată în casă. Acesta a fost momentul care avea să îi schimbe viaţa. A dat peste carnetul de economii al soţului său deschis în 1986
În timp ce făcea curat, Maria G. a dat peste un livret de economii deschis de regretatul său soţ în 1986, fost cadru militar. Un depozit de 50 de milioane de lire italiene (echivalentul, pentru acea perioadă, a 60.000 de euro), bani care au fost bine fructificaţi în cei 35 de ani, graţie dobânzilor avantajoase ale epocii, scrie Corriere della Sera.
Surprinsă la rândul său de descoperire, poşta italiană a decis să-i returneze femeii doar 200.000 de euro. Cum calculul era greşit, decizia a fost contestată de pensionară cu ajutorul unui avocat. Poşta stabilise suma pe baza unei rate variabile, însă acordul fusese încheiat de soţul femeii pentru o dobândă fixă, incontestabilă. Astfel, că în final Maria G a recuperat 475.000 de euro, aproape de opt ori suma depozitului iniţial.