Își maltratează și agresează mama care suferă de cancer. Porțile închisorii s-au deschis din nou pentru un român de 25 de ani arestat pentru a doua oară sub acuzația de maltratare a mamei sale. Tânărul a ajuns în cătușe în baza unei ordonanțe de arestare preventivă emisă de gipul Vinicio Cantarini la cererea procurorului adjunct Annadomenica Galluccio și executată la sfârșitul săptămânii trecute de personalul sediului poliției din Rimini.
>>> San Benedetto: O româncă îl bate pe fostul iubit italian, apoi îi dă foc, în urma unei dispute privind proprietatea unui automobil
Își maltratează și agresează mama care suferă de cancer
Românul este acuzat, de asemenea, de circumstanța agravantă a recidivei, deoarece a mai fost arestat în trecut și condamnat pentru maltratarea mamei sale. În ciuda acestui fapt, însă, comportamentul său nu s-a schimbat și a devenit și mai violent, hărțuind-o pe femeie, care era grav bolnavă de cancer, scrie riminitoday.it.
Boala, potrivit acuzațiilor, nu l-a împiedicat pe tânărul de 25 de ani să continue să o amenințe și să ridice mâinile asupra ei. Pe lângă mesajele continue cu conținut explicit, „O să te omor”, și cu conținut insultător, „Ești o c…ă”, violența fizică nu lipsea. Băiatul dependent de droguri se dezlănțuia în timpul sevrajului bătându-și mama. Intervenția unui psihiatru, care l-a trimis pe tânărul de 25 de ani la un program de reabilitare la Sert, a fost fără rezultat, tânărul neincepând niciodată ședințele de combatere a dependenței de droguri.
>>> Momente de groază la Roma: Un român dezlănțuit a distrus containere de gunoi și mașini parcate – VIDEO
Ultimul episod de violență a avut loc în urmă cu câteva săptămâni, când mama se întorsese din spital după ce suferise o intervenție chirurgicală delicată pentru o tumoare. Cu acea ocazie, după cum a relatat ulterior femeia, fiul său a atacat-o și apoi a aruncat cu un telefon mobil în ea. În pragul epuizării, femeia nu a avut de ales decât să depună încă o plângere la secția de poliție, povestind toate hărțuirile la care a fost supusă.