Menu
in

Interlop fugit în Italia, ameninţă procurorul DIICOT care l-a cercetat şi un jurnalist: „Le pun gheaţă pe inimă!”

Sorin Udrea, unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi din Timişoara, supranumit şi „Stăpânul Timişoarei”, amenință din Italia.

Fugit în Italia în 2016, înainte de sentința definitivă a Curții de Apel Timișoara care l-a condamnat la șase ani și opt luni de închisoare în dosarul de crimă organizată în care a fost inculpat, Udrea apare în mai multe înregistrări pe Facebook în care promite „surprize” atât jurnalistului Pressalert.ro care îi urmăreşte cazul, cât și procurorului DIICOT, Mihai Șandor, cel care a instrumentat dosarul grupării Udrea, transmite Romania TV.

Sorin Udrea și Nuredin Beinur, la Bologna

Amenințările vin după ce publicaţia citată a dezvăluit faptul că Udrea s-a coalizat cu Lucian Boncu și că au beneficiat de sprijinul fostei șefe Antimafia, Alina Bica, căutată de autoritățile din România și care a fost ajutată să-și obțină rezidența în Italia pentru a se folosi de aceiași metodă pentru a evita extrădarea.

Într-un live făcut pe Facebook de un prieten al lui Udrea, la o zi de naștere, Sorin Udrea susţine că „la mine e problema cu ziaristul și cu procurorul. Ziaristul ăla scrie numai de mine, nu și de procuror. E îndrăgostit de mine ziaristul ăla de la Timișoara”.

Când este rugat să-i transmită ceva, Udrea continuă: „știe el că am pentru ei surprize plăcute. O să le pun gheață pe inimă. Pe mine nu mă poate supăra nimeni, eu îi supăr pe ei. Ei mă vor la pușcărie, eu vreau afară. O să facă ei pușcărie și pentru mine”.

În seara zilei de 11 iulie 2020, aflat pe o terasă din Toscana , într-un alt live, Udrea îi spune partenerului de discuție „îți dai seama că vorba aia mi-o mențin, cu gheața pe inimă. Vai, vai, vai”.

Avertismentul a venit la o zi după ce jurnalistul ar fi publicat despre conexiunea lui Udrea cu Bica, după ce autoritățile române au anunțat că fost șefă a DIICOT a fost prinsă în Italia.

Sorin Udrea a dorit să-i transmită jurnalistului și personal un mesaj, așa că a apelat la un avocat ca să vorbească cu acesta prin apel video pe Whatsapp. Acesta s-a declarat deranjat de faptul că ziaristul a urmărit cazul său și că „nu mă ocolești, deși te-am rugat”.

Fugarul nu a negat mesajele de amenințare, ba chiar le-a întărit, explicând că „important e când spun eu – când sunt provocat. Îi pun gheață (la inimă, n.a.) când așteaptă să mi se întâmple rău și mi se întâmplă bine.

Păi normal, pe bune vreau să le pun gheață pe inimă la toți care-mi vor răul, să le dau o resuscitare, să schimb cu o inimă mai bună, mai maleabilă. Una e să ameninți și alta e să aduci la cunoștință. Spune de alții, nu de mine”.

Udrea s-a arătat deranjat de faptul că autoritățile române au cerut, din nou, extrădarea sa din Italia, după ce a fost refuzată prima data pentru că are rezidență în Italia și a susținut că vrea să îşi ispășească pedeapsa acolo, susţinând că procurorul care i-a instrumentat cazul o să ajungă la pușcărie.

„Poți să pui un articol – mă voi preda când voi sta la pușcărie, în cameră cu el. Crezi că am vreo șansă?”.

Sorin Udrea a susținut că nu va mai înghiți să se scrie despre el și că nu va face pușcărie în România și niciunde pentru că nu suportă să stea după gratii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version