Menu
in

Infern pe autostrada A32 Torino-Fréjus, șofer român de tir salvat din flăcări în ultimul moment

Un mort și trei răniți după un incendiu izbucnit după un accident în care au fost implicate trei tiruri și un autoturism, pe autostrada A32 Torino-Fréjus, marți dimineața, în zona municipală Bardonecchia, la km 72. În accident a murit un șofer.

Un şofer român de TIR a fost scos din cabina în flăcări, în ultima clipă, un alt român a fost rănit.

În dreptul unui șantier, circulația era deviată pe o singură parte a autostrăzii, două benzi pentru ambele sensuri. Un camion venind din Frejus a intrat pe banda opusă, lovind un Alfa Romeo, care venea din direcția Torino. Mașina Alfa Romeo a intrat în șanț.

Vehiculul greu și-a continuat drumul, lovind un alt camion care se afla imediat în spatele mașinii, apoi implicând și un al treilea camion care mergea spre Frejus, într-un carambol letal. În acel moment a izbucnit un incendiu, tirul care a provocat accidentul a luat foc și șoferul, blocat în vehicul, a murit carbonizat. A luat fpc și cabina tirului cu care s-a ciocnit și în care se afla un român.

Cu un gest eroic, șoferul mașinii Alfa Romeo a reușit să iasă din mașina boțită și, auzind strigătele șoferului român, l-a scos din cabina în flăcări, relatează presa italiană.

Au intervenit pompierii cu numeroase echipe, poliția rutieră, auxiliarii Sitaf, elicopterul de urgență 118 în sprijinul unei ambulanțe medicale.

Pe lângă autostrasportorul decedat, sun în total trei răniți, doi de naționalitate română și un italian: unul dintre cei doi români, șoferul salvat din cabina în flăcări, a fost internat în cod roșu și transportat cu elicopterul către Cto de la Torino. Este în stare gravă, dar viața nu îi este în pericol. Bărbatul a suferit arsuri pe 35% din corp, o fractură deplasată a antebrațului stâng și o fractură a femurului stâng.

Celelalte două persoane au fost transportate cu ambulanța, cu cod verde, la spitalul din Susa și la cel din Bardonecchia.

Nu sunt cunoscute detalii despre șoferului de camion decedat.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version