Menu
in

Încă un român mort la muncă în Italia: Ioan Craiu, 32 de ani, ucis la o oțelărie din Verona

Avea numai 32 de ani și urma să devină tătic peste scurt timp. Ioan Craiu, originar din comuna Răucești, județul Neamț, a murit în urma unui accident de muncă petrecut la oțelăria NLMK din Vallese di Oppean, provincia Verona.

Accidentul s-a produs sâmbătă, 9 septembrie. În timpul unei manevre de ridicare a capacului unui cuptor, utilajul de ridicare a cedat pe neașteptate. Ioan a fost lovit în zona capului de un cârlig al utilajului. Bărbatul a murit pe loc.

Colegii au chemat imediat ajutoare. A sosit un elicopter ambulanță, dar nu s-a mai putut face nimic. Carabinierii și inspectorii de la Spisal Verona au deschid o anchetă pentru a stabili cauzele și responsabilitățile pentru acest accident.

Ioan lasă în urmă soția de 22 de ani, care așteaptă un copil.

După accident, sindicatele din fabrică au declanșat o grevă. Ioan era angajat al unei firme externe, Nuova MS. Sindicatele Fiom Cgil Verona, Flmu- Cub Verona, Fim Cisl Verona au decis să facă grevă până luni 11 septembrie. Reprezentanții locali de la „Rifondazione comunista” au vorbit, într-un comunicat, de «tragedie anunțată»: «Ca într-un scenariu, cel care plătește este veriga slabă a lanțului. Întâi se utilizează criza pentru a se înrăutăți condițiile de muncă, apoi se face recurs la muncitori mai vulnerabili de pe piața muncii dispuși să muncească în condiții de risc mărit și cu salarii mai mici, și apoi ne scandalizăm în fața ireparabilului».

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version