Menu
in

Imola: “Nu le dăm biserica românilor”

Este un fel de război religios, scrie cotidianul “Il Resto del Carlino”, despre conflictul dintre o asociaţie catolică şi ortodocşii români care vor să ţină slujbele în capela Santa Maria della Scaletta din Imola, în care nu se mai ţin slujbe de anul trecut.

Catolici (un grup) contra ortodocşi: ortodocşii români care au pus ochii pe capela spitalului vechi unde nu se mai ţin slujbe catolice. Deschide-te, cerule. Acea biserică a fost pentru cincizeci de ani “casa” părintelui Luigi Zoffoli capelan al Santa Maria della Scaletta, şi cei care îl venerează bombardează cu apeluri telefonice redacţia cotidianului: “Suntem absolut contrari propunerii de a ceda această capelă”.

Nu este război al religiei, răspunde reporterul. Este o misiune: “Conservarea unui loc simbol al catolicismului imolez”. Sentiment respectabil, dar nu tocmai ecumenic. Poate caritatea părintelui Luigi ar fi deschis porţile şi creştinilor de altă confesiune.

Francesco Grandi, preşedinte al asociaţiei “Figli spirituali e amici di padre Luigi”, se revoltă: “Nu, nu ar fi făcut-o, el deschidea porţile persoanelor”. Exact. Grandi se aprinde: “Ecumenismul n-are de-a face, astfel că ortodocşii ruşi au biserica în piazza Ulivo. Şi românii trebuie să aibă o biserică, însă capela spitalului are o semnificaţie precisă: acolo, cu părintele Luigi, s-au rugat mulţi credincioşi şi noi vrem să conservăm o bucată de istorie a oraşului, un loc simbol”. Concluzia: acela nu este loc pentru ortodocşi.

Grandi nu este atât de brutal. Şi anunţă: “Fraţii români trebuie să ştie că nu e vorba de lipsă de respect din partea noastră. O spun din tot sufletul şi promit că mă voi angaja cu ei pentru a găsi un loc de cult la care au dreptul. Capela spitalului vechi este printre altele mică pentru a găzdui sute de persoane, mă gândesc în schimb la cea a spitalului nou puţin utilizată. Mă gândesc şi la biserica fostului ospiciu Osservanza, dar proiectul este să fie transformată în centru social”.

Pe de acum impracticabila idee Osservanza, consilierul Andrea Zucchini (grupul Misto) se arată “de acord cu Grandi”. Şi printre mesajele sosite la Carlino e acela al unei doamne care “pentru a mulţumi românii” propune bisericuţa Coraglia. Asociaţia “Figli spirituali e amici di padre Luigi” are circa şaizeci de înscrişi: toţi îşi declară “respectul deplin pentru români”, dar toţi concluzionează în aceeaşi manieră.

Printre apelurile telefonice şi cel al unui domn care afirmă: “Ştiu că vor să dea biserica musulmanilor”. A telefonat ca să-şi facă datoria, însă în avântul său a greşit religia.

(sursa: Il Resto del Carlino – Imola)

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version