O româncă de 35 de ani a fost arestată, după ce carabinierii au oprit-o în timp ce îl urmărea pe angajatorul ei cu mașina. Carabinierii unității Radiomobile din Piacenza au intervenit după ce bărbatul a sunat la 112, în 19 decembrie, când și-a dat seama că este urmărit de femeia pe care urma să o concedieze în urma unor amenințări ale ecesteia.
O patrulă a Secției Radiomobile din Piacenza a interceptat-o și a blocat-o. În timp ce era acuzată de încălcări ale codului rutier, femeia a început să-i amenințe pe militari și a sărit să-i bată.
Cu multe eforturi, a fost blocată și dusă în cazarmă pentru a fi arestată pentru ultraj la funcționari publici, vătămări personale agravate, refuzul de a se supune testului de alcool și droguri.
Cu câteva zile înainte, o altă româncă a fost arestată, la Piacenza, după ce a atacat un dealer auto.
„Dă-mi banii sau te omor”, l-a amenințat românca pe acesta, în 11 decembrie. Femeia i-a sustras documentele unei mașini de vânzare, un Bmw X5, iar pentru a le returna, l-a amenințat pe proprietar, cerând în schimb bani.
În acel moment, bărbatul a solicitat intervenția carabinierilor: militarii secției Levante, sosiți la fața locului, au fost martorii repetării amenințărilor.
Femeia i-a amenințat și pe carabinieri. A fost arestată pentru tentativă de extorsiune, rezistență la oficiali publici, refuzul de a furniza detalii personale și deținerea de obiecte în măsură să rănească, pentru că avea cu ea un cuțit cu buton.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ