in

Își cerea salariul, patronul i-a băgat țeava pistolului în gură

Își cerea în mod legitim banii. Voia să fie plătit pentru munca, la „negru”, pe care a efectuat-o ca dulgher. În schimb, după ce a primit o lichidare de numai 200 de euro, pentru muncitorul român rezident la Cadoneghe (provincia Padova) „achitarea” plății a sosit cu o avalanșă de pumni și picioare și cu amenințarea unui pistol băgat în gură.

Astfel au ajuns în boxa inculpaților pentru infracțiunile de leziuni voluntare și amenințare doi frați, patroni ai unei mici firme: Diego Scalas, de 36 de ani, și Antonio Giuseppe Scalas, de 25, din Borgoricco (Padova).

A tras cu pistolul în bar: „Vreau banii ce mi se cuvin”

Pe 20 noiembrie a sosit sentința judecătorului din Padova Daniele Marchiori care a acceptat parțial cererea apărătorului din oficiu: a declarat că nu trebuie să se procedeze din cauza întârzierii plângerii pentru ce privește infracțiunea de leziuni (plângere depusă după expirarea termenului), în schimb l-a condamnat pe Diego Scala pentru amenințări.

„Raffaele Delle Chiaie a fost cel care a tras în români, pe via Capone”

Iată cum au decurs faptele: după ce muncitorul român a cerut din nou banii (trebuia sa primeasca încă 1.300 de euro), cei doi au fixat o întâlnire la Cadoneghe. Și acolo, escortați de doi prieteni, l-au înfruntat pe fostul subordonat cu o bâtă de baseball, lovindu-l de mai multe ori și cu pumnii și picioarele. Apoi Diego i-a băgat bărbatului în gură țeava pistolului, amenințând: „Încetează să ne ceri bani”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Arbitru român insultat la Venezia, condamnare cu suspendare pentru echipa Sindacale

San Marino, salonul de frumusețe al soților Anghel: ”Catherine Deneuve a fost una din clientele mele”