Menu
in

Hoţ de cupru electrocutat mortal

A murit electrocutat la 15.000 de volţi ȋn timp ce ȋncerca să fure cupru din interiorul unei cabine de deviaţie a Enel din Guasticce, la circa zece kilometri de Livorno. Victima este un român de 29 de ani, Gheorghe Stănescu, rezident cu familia la Sesto Calende (Varese). La momentul tragediei se afla ȋn compania unui nepot, care a fost denunţat ȋn stare de libertate.

Potrivit reconstituirii, ȋn jurul orei 2 din noaptea de 10 februarie, cei doi români la vânătoare de cupru au intrat ȋn cabina Enel, făcând o gaură ȋn gard. O zonă strategică ȋn special pentru aprovizionarea electrică a unei vaste zone industriale. Cei doi s-au orientat direct către barele de metal cu care este acoperită structura. Activitatea lor de spargere şi ȋndepărtare a materialului continua fără probleme astfel că o anumită cantitate de cupru era deja pusă deoparte, pentru a fi transportată ȋn afara zonei ȋmprejmuite. La un moment dat Stănescu a pus mâna pe o bară de cupru sub tensiune. O descărcare electrică de 15.000 de volţi practic l-a electrocutat. Stănescu a murit pe loc. Corpul său a căzut peste cuprul sub tensiune şi a fost carbonizat. Băiatul care era cu el, ȋn stare de şoc, neputincios ȋn faţa tragediei, a anunţat forţele de ordine. La faţa locului a intervenit o maşină a poliţiei din Livorno. La faţa locului s-au dus şi pompierii care au ridicat cadavrul.

Gheorghe Stănescu avea soţie şi o fiică de 12 ani. Familie care ȋn scurt timp s-ar fi mărit: soţia sa era ȋnsărcinată.
Potrivit primelor cercetări, victima ar fi avut numeroase antecedente de acelaşi fel, ar fi fost surprins furând cupru şi ȋn Piemonte.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version