Premierul Daniel Cioloș a convocat pentru luni o ședință extraordinară de Guvern care va avea pe ordinea de zi analizarea unor măsuri de sprijinire a românilor afectați de cutremurul devastator din Italia.
„Vești triste primim în continuare din Italia, atât cu privire la conaționali ai noștri, cât și la cetățeni italieni. După teribilul seism, am aflat cu profund regret că 11 români și-au pierdut viața și mai mulți sunt răniți sau dați dispăruți. Sunt alături de familiile celor care au pierdut pe cineva drag și le transmit întreaga mea solidaritate și compasiune. Mă gândesc, de asemenea, la cei răniți și la cei care au de suferit din cauza puternicului cutremur. Le doresc sănătate și puterea să depășească această încercare. Îi asigur că guvernul le va fi alături pentru a-i ajuta să treacă peste această tragedie„, este mesajul premierului Dacian Cioloș.
În ședința de luni, la cererea șefului Executivului, ministerele Muncii și Externelor vor prezenta măsurile de sprijin pe care Guvernul le va putea acorda diferitelor categorii de cetățeni români, victime ale acestui cutremur și familiilor acestora, informează un comunicat de presă emis astăzi, 28 august 2016, de Guvernul României.
La solicitarea premierului, ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, se află de astăzi 28 august 2016, în centrul Italiei, pentru evaluarea situației la fața locului, urmând să prezinte Guvernului o informare în acest sens.
De asemenea, luni, 29 august 2016, vor fi repatriate corpurile neînsuflețite a cinci cetățeni români decedați în seismul produs la 24 august a.c.
Cele două transporturi funerare, ale căror costuri au fost suportate integral de Ministerul Afacerilor Externe din Fondul special de Urgență aflat la dispoziția ministerului, vor pleca, în cursul zilei de luni către țară.
Totodată, Guvernul are în vedere organizarea unor echipe de sprijin psihologic pentru familiile victimelor decedate, precizează sursa citată.
CITEȘTE ȘI:
Zi de doliu național în Italia. Cutremurul devastator a făcut 284 de victime
Ce trebuie să facem în caz de cutremur. Recomandările Protecției Civile din Italia
Italia se cutremură. Seism devastator pe timpul nopții, morți și distrugere – UPDATE
foto: gov.ro