in

Genova, un tir s-a răsturnat pe autostrada A10 și a lovit un grup de muncitori: 2 morți și 9 răniți

Un tir condus de un român a lovit un grup de muncitori care lucrau pe un șantier de pe A10 Genova – Savona, pe porțiunea dintre Albissola și Celle Ligure, ucigând doi și rănind alți 9.

Duminică 26 martie, la 9.30, tirul a derapat într-o curbă la ieșirea dintr-un tunel și s-a izbit de zidul din dreapta carosabilului, iar apoi s-a răsturnat peste muncitori și o mașină, care a căzut în râpă. Bilanțul accidentului e dramatic: doi morți și nouă răniți, dintre care câțiva în stare foarte gravă.

Cei doi muncitori morți sunt Antonio Gigliotti, de 44 de ani, și Giovanni Casaburi, de 54, din Ovada.

Un al treilea muncitor a rămas prins sub tir și a suferit amputarea unui picior. A fost lovită și o mașină cu două persoane la bord, acestea suferind răni ușoare în timpul căderii mașini în râpă.

Tirul este spaniol. Șoferul a fost arestat de poliția rutieră. Este un român de 44 de ani rezident în Spania. Arestarea s-a efectuat în aplicarea normativei privind omorul rutier din culpă. La bordul tirului mai era încă un șofer român și ambii au fost răniți ușor. Șoferul a rezultat negativ la testele la care a fost supus pentru a se verifica dacă a băut sau a consumat substanțe incompatibile cu șofatul.

Porțiunea de stradă pe care au fost accidentați muncitorii păstrează caracteristicile anilor ‘60: benzile mai înguste decât prevede codul rutier constrâng la limitarea vitezei la 80 de km pe oră. Însă puțini o respectă.

Accidentul s-a produs în același loc în care cu o zi înainte un alt tir s-a lovit de zidul lateral al străzii luând foc și paralizând traficul mai multe ore. Șantierul pe care au fost accidentați muncitorii «era semnalizat regulamentar», informează Autostrade, și se efectuau lucrări tocmai pentru a se repara distrugerile cauzate de accidentul anterior.

«Nimeni nu se uită la semne, nimeni nu se uită la panouri. În fiecare zi, în fiecare noapte, în fiecare minut noi muncitorii ne riscăm viața. Ne înjură de parcă noi am închide autostrăzile. Ne întreabă ce facem în mijlocul autostrăzii, unii vor să ne lovească. Nimeni nu ne bagă în seamă, poliția ar trebui să ne protejeze într-un fel». Mărturie transmisă în direct prin telefon de Primocanale în orele de după accident.

Cel care vorbește este un muncitor care dorește să rămână anonim. «Credeți-mă, cunoșteam bine aceste două persoane care au murit – povestește printre lacrimi. Am lucrat împreună aproape un an. Unul avea o fetiță de cinci luni. Am inima frântă pentru că sunt tați, persoane de bine care își fac munca pe bani puțini».

Declarația sa este denunțul dramatic al cuiva care nu se simte în siguranță la locul de muncă: «Noi respectăm toate regulile, semnalăm cu 300 de metri înainte prezența șantierului, avem trei dirijori de trafic. Există panouri luminoase și limite de viteză. Cu toate acestea, nu există educație. Circulă cu viteză, sunt inconștienți, cu 150 pe oră pe benzi înguste. Inutil să dai lecții de șofat pe autostradă dacă nu se predau aceste lucruri. Nu suntem protejați de nimic, am vrea mai multă poliție care să efectueze controale când sunt lucrări în curs».

CGIL: Să se respecte normele de siguranță

Cgil își exprimă într-o notă «propriile condoleanțe familiilor victimelor și solidaritate față de răniți. În așteptarea de a cunoaște dinamica accidentului, Fillea Cgil amintește faptul că în domeniul autostradal este necesar să se combată liberalizarea suplimentară prevăzută în Noul Cod al antreprizărilor, dar și recurgerea la dumping prin intermediul aplicării unor contracte neregulamentare atât în rândul personalului mobil cât și a lucrătorilor care se ocupă de întreținerea autostrăzilor.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Scandal la PNL Italia, alegeri interne contestate: ”Alese persoane care au adus prejudicii de imagine și au avut rezultate slabe”

Iohannis și sclavele: ”Își făcea selfie la Roma, în timp ce la câteva sute de km sunt românce violate, bătute, ținute în sclavie”