O familie de tineri români a fost distrusă de o întâmplare neașteptată în Italia, acolo unde soțul, care căuta să se bucure de plăcerile oferite de o prostituată, și-a descoperit soția în timp ce negocia cu alt client, scrie portalul italian de știri Frosinone Web, citat de Libertatea.
Sursa citată relatează povestea unui muncitor italian din Frosinone care a fost condamnat săptămâna trecută la trei ani de închisoare pentru răpirea, rănirea și tâlhărirea unei românce.
În spatele poveștii italianului e însă povestea familiei de români, totul întâmplându-se în 2019.
Soțul, care avea 32 de ani, era prieten cu italianul condamnat și într-o seară, după ce au consumat alcool la un bar din Roma, au decis să meargă pe o șosea unde știau că sunt prostituate și să aleagă una ca să se distreze.
Carsoli, româncă ucisă de iubit în casă, după ce a fost înfometată și torturată
Românul și-a văzut soția intenționând să ademenească un client
Dar chiar în timp ce se afla la locul de activitate al prostituatelor, românul și-a văzut soția intenționând să ademenească un client. Bărbatul înfuriat a târât-o de păr în mașină și a lovit-o cu pumnii și picioarele.
Un polițist aflat la fața locului a alertat carabinierii. Cei doi bărbați au fost identificați și anchetați pentru răpire, rănire și tâlhărie, după ce i-ar fi smuls geanta din mână femeii. În urma acestor fapte, italianul și românul au fost trimiși în judecată.
Dar, înainte de începerea procesului penal, românul și soția sa s-au întors în țară. Și aici a avut loc tragedia.
În timpul unei dispute domestice, bărbatul și-a împușcat soția, omorând-o și apoi și-a luat și el viața. În proces, așadar, a ajuns doar muncitorul italian din Frosinone care a fost condamnat la trei ani de închisoare.
Bărbatul a fost apărat de avocații Luigi Tozzi și Marta Campoli și a fost judecat de judecătorul curții din Roma cu procedura prescurtată.