În gara Santa Maria Novella din Florenţa s-au remarcat prin furturi, ameninţări, şantaje în dauna călătorilor. 12 dintre ei, toţi români de etnie romă, au fost emise ordine de interdicţie de şedere la Florenţa. Dacă sunt prinşi riscă să fie arestaţi. Presa din Florenţa susţine că unii dintre aceştia s-au mutat la gara Termini din Roma, pentru a-şi continua activitatea ilicită.
Cei 12, cu vârste între 19 şi 40 de ani, au fost denunţaţi pentru episoade care au avut loc în primele luni ale lui 2014 în gara SMN. Potrivit Polfer făceau parte dintr-un grup organizat care gestiona cerşetoria din zona gării, ajungând să agreseze şi să îndepărteze ceilalţi cerşetori şi să ameninţe, chiar şi cu moartea, angajaţii Căilor Ferate şi agenţii de poliţie.
Printre infracţiunile de care s-au făcut responsabili în lunile trecute, şantaje, furturi, violenţe, ameninţări şi ultraj. În urma cercetărilor Polfer, procuratura a cerut pentru cei 12 recunoaşterea infracţiunii de constituire de grup infracţional, cerând măsura arestării preventive.
Judecătorul pentru investigaţii preliminare din Firenze a respins cererile, recunoscând însă periculozitatea socială şi emiţând în privinţa lor interdicţia de rezidenţă la Florenţa. În acelaşi timp, la gară au fost instituite bariere pe persoane: trece numai cine are bilet de tren.
Infracţiuni la gară
Nu este vorba numai de cerşetorie şi de activitatea de hamali abuzivi. Acum limitele au fost depăşite şi s-a ajuns la infracţiuni.
Denunţurile penale împotriva românilor pentru nerespectarea ordinelor emise de Chestor şi de Prefect, cum sunt sancţiunile administrative aplicate pentru încălcarea regulamentului de poliţie feroviară, sunt la ordinea zilei.
Dar cererea de interdicţie de şedere a apărut drept consecinţă a unor denunţuri pentru şantaje, furturi, violenţe, ameninţări şi ultraj. Unul dintre denunţaţi în luna martie s-a adresat astfel unui agent: „Te aştept afară, îţi cunosc turele, ştiu unde locuieşti şi ce tren iei”.
Măsurile preventive se referă la circa zece episoade de infracţiuni comise în primele patru luni ale anului, cărora le-au urmat barierele şi creşterea prezenţei poliţiei în gară. Celor zece episoade la care se referă măsurile preventive , se adaugă anchetele Polfer care a identificat autorii a două agresiuni în privinţa unor şefi de tren, care interziceau activitatea de hamal abuziv, şi a unui furt de bani în dauna unui turist canadian.
Episoade care au produs acea alarmă care a determinat desfăşurarea de resurse şi punerea de bariere la Santa Maria Novella – loc în care tranzitează 150.000 de persoane pe zi – în baza hotărârilor decise de Comitetul pentru Ordine şi Siguranţă Publică. Comitet (compus din primar, chestor şi prefect) unde a fost luată decizia de a introduce bariere pentru accesul la liniile trenurilor de înaltă viteză. La câteva zile au fost puse sub protecţie şi aparatele de bilete.
Acum poliţia supraveghează accesul la linii cu cordoane mobile lăsându-i să treacă numai pe cei care au bilet.
Asupra fenomenului de atacare a turiştilor a intervenit primarul Dario Nardella cu un tweet: „La ce folosesc toate eforturile noastre privind oraşul dacă câştigă degradarea în gara SMN? S-a depăşit limita„.
Pe 24 iulie, celor 12 români de etnie romă le-a fost notificată interdicţia de şedere în localitatea Firenze, ordonanţă emisă de Tribunalul Civil şi Penal din Firenze.