A fost bătut cu sălbăticie pentru că a încercat să împiedice aruncarea deșeurilor într-un parc din Fiumicino. A văzut mai multe persoane care intenținau să descarce în parc gunoaie. „Am fost atacat de cel puțin șapte persoane”, a povestit Yuri, un zidar român.
Bătut pentru încercarea de a proteja mediul. S-a întâmplat sâmbătă, 20 octombrie, la ora 18, scrie Il Messaggero. Două mașini, în întuneric, pline de saci de deșeuri, au oprit lângă un parc din via Scagliosi, zona verde Fiumara Fiumicino, în zona unde se varsă Tibrul în mare. O oprire foarte scurtă, timpul pentru a descărca sacii cu mizerie. Dar acolo se afla Yuri, zidar român de 42 de ani, care împreună cu locuitorii din cartier tăia iarba și curăța, pentru ca să se joace copiii în siguranță.
«Ce faceți?», a strigat el la cei din mașini. «Acesta este un parc, ne străduim să îl păstrăm curat, de ce aruncați aici deșeurile? Nu se abandonează pe stradă, mergeți la depozitul ecologic», a strigat Yuri, ținând telefonul în mână pentru a fotografia mașinile. Cuvintele și gestul au declanșat agresiunea: cel puțin 7 persoane, toți bărbați, l-au luat la bătaie. Românul, care locuiește mult timp în Fiumicino împreună cu soția și copiii săi, a fost lovit la cap și a amețit, apoi a primit lovituri până când a căzut la pământ, iar telefonul său mobil a fost distrus.
„L-am văzut de la distanță – a povestit Remo Stefanelli, pompier în retragere și președinte al delegației Fiumicino a Apărării civile – l-am ajutat imediat, era plin de sânge. Când m-au văzut venind cu mașoina și cu luminile intermitente, atacatorii au scăpat. Am încercat imediat să-l ajut pe Yuri, îl cunosc bine, e pe cale să se alăture asociației noastre și știu cât de mult îi pasă de parc. A fost chemată ambulanța care l-a transportat pe român la spitalul Grassi din Ostia, unde a fost tratat și externat cu un prognostic de vindecare de 13 zile.”.
Locuitorii din zonă au organizat o ședință pentru a vorbi despre deteriorarea situației și problemele din cartier. Poliția investighează cazul, sunt vizionate imaginile de pe camerele de supraveghere, pentru a-i identifica pe autorii agresiunii.