Menu
in

Fiul comandantului poliției, în banda proxeneților români

Abbiategrasso, provincia Milano, este un oraș sub șoc, după arestările din cadrul anchetei “Alba Nostra”. Printre arestații în cadrul operațiunii “Alba Nostra”, coordonată de Procuratura din Vigevano, figurează și Paolo Imbalzano, fiul lui Giuseppe Imbalzano, mulți ani comandant al poliției locale din Abbiategrasso. Fiul a fost pus în arest domiciliar.

Acuzația în sarcina celor 40 de arestați în cadrul operațiunii “Alba Nostra” este de “facilitare, inducere, favorizare, și prin intermediul publicității, și de exploatare a prostituției”. Infracțiuni deosebit de grave comise de 11 italieni, 18 români, opt albanezi și trei egipteni.

Cum funcționa această organizație criminală? Potrivit reconstituirii forțelor de ordine, unii obligau fetele să se prostitueze folosind și amenințări și violențe. Fetele erau toate majore și străine, în special românce. Italienii ocupau un rol marginal, a spus procurorul șef din Vigevano, Alfonso Lauro.

Însoțeau prostituatele de acasă la “locul de muncă”, aceasta era sarcina lipsită de importanță a italienilor. în timp ce nord-africanii se ocupau de găsirea locuințelor, românii duceau fetele din România în Italia și, în vârful piramidei, albanezii erau cei care controlau străzile. Stăpânii, cei care câștigau mai mult decât toți.

În cadrul operațiunii “Alba Nostra” au fost emise 40 de mandate de arest preventiv, dintre care douăzeci și patru în închisoare, șase domiciliare și zece mandate europene de reținere executate în România.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version