A acumulat aproape 240 de amenzi cu o valoare de circa 14.000 de euro pentru tranzituri neautorizate dar la final a fost găsit datorită sistemului poliției municipale de înregistrare a vitezei: protagonistul întâmplării, care a avut loc la Firenze, este un român rezident în capitala toscană.
Bărbatul a fost prins pe 12 septembrie, pe via Gelsomino, unde câțiva agenți au depistat un Volkswagen Passat cu numere românești pentru care trebuiau notificate 237 de procese verbale cu o valoare totală de 13.992,42 euro.
Vehiculul fusese semnalat pentru că acumulase diverse procese verbale pentru încălcări ale codului rutier, însă acestea nu puteau fi notificate în România. Agenții au blocat astfel mașina și în urma verificărilor a reieșit că șoferul și proprietarul acesteia, de naționalitate română, era rezident în Italia din decembrie 2011 și actualmente la Firenze.
Bărbatul a fost amendat cu 59,50 euro (amendă plătită pe loc), rămânând să achite cele 237 de procese verbale pentru acces neautorizat pe banda pentru mijloacele de transport public și în zonele cu trafic limitat.
Restricţii pentru maşinile cu număr românesc în noul Cod Rutier italian
Citiți și:
Radierea mașinii în Italia și reînmatricularea în străinătate
Italia, amenzile de circulație se pot plăti în rate. Vezi care sunt condițiile
132 de amenzi neplătite, româncă prinsă la Firenze