Menu
in

Fetiţa ucisă în Benevento, șoc la autopsie: ”Micuţa Maria suferea de mai mult timp violuri”

Pe 1 iulie a fost înmormântată, la San Salvatore Telesino (Benevento) fetiţa de nouă ani violată şi ucisă, Maria Ungureanu, înecată, pe 19 iunie în piscina unui restaurant din localitate. Sicriul alb al Mariei, provenit de la morga Spitalului Rummo din Benevento, a sosit însoţit de părinţii Andreea şi Marius; o aşteptau preotul Franco Pezone, directorul de la Caritas Diocesana, Alfonso Calvano, şi primarul, Fabio Romano. Înainte ca micul corp să fie dat familiei pentru funeralii, criminaliştii au găsit şi prelevat de sub unghiile micuţei material organic. Nu este exclus ca fetiţa să fi angajat o luptă cu asasinul ei, înainte de a ajunge în piscină unde s-a înecat. Din păcate, analizele materialului organic nu au dat niciun rezultat.

Sicriul a rămas câteva minute în biserica Santa Maria Assunta, pe care micuţa Maria o frecventa zilnic deşi familia este ortodoxă. După salut a început marşul funebru, în cortegiu aflându-se părinţii şi cunoscuţii micuţei, printre care avocatul familiei, Maria Fabrizio Gallo. Aceştia au fost urmaţi de multe coroane de flori albe şi copii, printre care colegii de clasă ai Mariei care au dorit să aducă un ultim salut prietenei lor.

Sicriul a traversat via Chiesa, Piazza Nazionale şi a ajuns în Piazza Pacelli unde s-au desfăşurat fureraliile sub cerul liber, în prezenţa părintelui Michele De Rosa, episcop al Eparhiei Cerreto Cerreto Sannita – Telese e Sant’Agata de’ Goti, care a dorit să-şi exprime gândurile în predică: «Aceasta este una dintre paginile cele mai urâte de când sunt în fruntea eparhiei, suntem îngroziţi de atâta cruzime, consumată într-un loc pe care îl credeam imun», a spus prelatul. Părintele De Rosa a cerut Domnului «să convertească inimile asasinilor». «Pedeapsa să fie proporţională cu crima lor», a adăugat episcopul.

«Momentul necesită să ne strângem în jurul familiei pentru un înger zburat în cer prea curând însă aceasta este o poveste care ne face să cunoaştem şi mai mult viaţa şi să o iubim», a mai spus episcopul.

Toate obloanele magazinelor erau coborâte pentru doliul decretat de primar, în timp ce zidurile erau tapetate cu numeroase manifeste de solidaritate faţă de familie din partea a diferite asociaţii locale.

În piaţă se aflau sute de persoane, deosebit de emoţionate în special când părintele Franco Pezone şi episcopul De Rosa pe timpul slujbei au numit-o pe Maria «un înger pentru noi toţi: întreaga comunitate a eparhiei trebuie să fie alături şi solidară cu părinţii».

Un unic anchetat

Anchetele, coordonate de procurorul din Benevento Giovanni Conzo, continuă: investigatorii verifică declaraţiile date de peste 60 de martori audiaţi şi de unicul anchetat, pe moment, tânărul român de 21 de ani, Daniel. Se încearcă să se reconstruiască ultimele ore de viaţă ale Mariei.

Încă de la început, bănuielile anchetatorilor s-au concentrat în special asupra lui Daniel Ciocan, amic de familie, care însă s-a declarat nevinovat.

Transmisiunea de la Rete 4, „Quarto Grado”, a dat voce vecinilor românului, care l-au apărat cu îndârjire şi care în seara crimei i-au oferit o felie de tort. De exemplu, doamna Nicolina Angelino declară: «Daniel e foarte de treabă, mie îmi plânge sufletul pentru că e un băiat foarte bun. Apoi el nu era când s-a întâmplat acest lucru…». De aceeaşi părere cu a doamnei este şi soţul Giovanni: «După câte îl cunosc eu nu e posibil să fi făcut acele lucruri, aceasta este realitatea». Dacă părerile vecinilor se vor dovedi a fi corecte, Daniel Ciocan va fi achitat de omor şi viol.

Violuri multiple

Autopsia a dezvăluit moartea prin înec dar şi ceva cu mult mai neliniştitor. «Deşi avea numai 9 ani, micuţa Maria suferea de mai mult timp violuri. Şi este imposibil ca nimeni să nu-şi dea seama de nimic până în ziua morţii sale». Această indiscreţie şocantă a fost relatată de săptămânalul Giallo, şi subliniază cum violul constatat de medici nu este un episod izolat.

Fetiţa era molestată de mai mult timp şi este posibil ca cineva să fi cunoscut foarte bine dramatica realitate în care trăia Maria Ungureanu. Părinţii au dezminţit în această privinţă orice atitudine a unicei lor fiice în măsură să trezească suspiciuni, însă anchetatorii continuă să se întrebe cum este posibil ca nimeni să nu fi observat nimic straniu la fată. După cum s-a subliniat pe timpul transmisiunii Quarto Grado, este aproape imposibil ca Daniel Ciocan, unicul anchetat, să fie implicat în violuri. Maria Ungureanu i se adresase tocmai lui în seara morţii sale şi în mod dificil o victimă a unor violuri îşi caută molestatorul.

După cum relatează agenţia Ansa.it, legat de munca criminaliştilor în dosarul Mariei Ungureanu, cazul ar fi fost definit drept unul dintre cele mai pline de cruzime. Acest fapt a fost dezvăluit de avocatul Fabrizio Gallo, care reprezintă familia micuţei victime: «Potrivit criminaliştilor de la RIS din Roma, cazul Mariei, fetiţa de aproape zece ani violată şi ucisă pe 19 iunie la San Salvatore Telesino, în provincia Benevento, este unul dintre cele mai crude cu care a avut de-a face Departamentul de Investigaţii Criminalistice în Italia».

Potrivit informaţiilor reieşite din anchetele în curs, accentul ar fi pus pe câţiva tineri români aflaţi la bordul unei furgonete albe zărită în zona caruselelor, la mică distanţă de locul găsirii cadavrului Mariei Ungureanu.

Ancheta continuă.


 

Mai citește despre acest caz:

Reacții, cazul fetiței violate și ucise în Campania: ”Abuzul sexual şi incestul sunt considerate normalitate”

Vânătoarea asasinului micuței Maria. ”Îl primeam în casă. Îl ajutam. Răsplata? Ne-a violat şi ucis fetiţa”

Examen medico-legal: micuța Maria, fetița română găsită moartă în piscină, a fost violată

Fetiţă româncă de zece ani, găsită moartă într-o piscină. Ipoteză înspăimântătoare: răpită și ucisă

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version