Menu
in

Ferrara, a derapat cu scuterul și a fost aruncat la 10 metri distanță, mort român de 37 de ani

A derapat, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un stâlp de semnalizare de pe margine, apoi scuterul s-a oprit într-un zid care delimitează intrarea în curtea unei case. Așa a murit, cu un scuter de putere mare, un român de 37 de ani, duminică 13 mai. Din cauza șocului, a fost proiectat la o distanță de circa 10 metri. Accidentul a avut loc în apropiere de cimitirul din localitatea Consandolo di Argenta, în provincia Ferrara.

La fața locului au ajuns rapid echipaje ale carabinierilor și ambulanța, dar tânărul român a murit în drum spre spital.

Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 17.30. Românul se îndrepta cu scuterul în direcția Ferrara. Odată ajuns în curbă, fie din cauza ploii cu grindină, care tocmai începuse, fie din cauza vântului, a pierdut controlul și a intrat în partea opusă a carosabilului, izbindu-se violent de zid.

Intervenția ambulanței și a medicilor a fost inutilă. Corpul românului a fost dus la morga din Ferrara.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version