Menu
in

Fernetti, șofer român mort într-un cumplit accident cu camionul, cabina a fost smulsă şi aruncată pe contrasens

Un şofer român de TIR a murit într-un cumplit accident rutier produs pe racordul autostrada RA13, în apropiere de Fernetti, în Italia. Accidentul a fost atât de violent încât cabina TIR-ului condus de şoferul român a fost smulsă şi aruncată zeci de metri, pe contrasens.

Tragedia s-a produs marţi, 12 noiembrie 2019, în jurul orei 22.30, în apropiere de Fernetti. Din motive încă necunoscute, şoferul român al unui TIR înmatriculat în România a pierdut controlul direcţiei, iar camionul s-a izbit violent de parapetul metalic ce desparte sensurile autostrăzii.

În urma impactului deosebit de violent, cabina TIR-ului a fost smulsă de pe camion, cu tot cu şoferul român, şi a fost aruncată zeci de metri pe autostradă, ajungând pe contrasens. Conform unor surse, românul se îndrepta către Slovenia.

Martorii tragediei au sunat la numărul de urgenţă, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale, de pompieri şi ale Poliţiei, notează observator.tv. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe şoferul român.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version