La aproape 12 ani de la accidentul de muncă mortal suferit de un muncitor român de 33 de ani, Bibi Chiriţă, Curtea de Casaţie italiană a recunoscut dreptul de despăgubire a daunelor familiei victimei, soţia şi fiul încă minor.
Casaţia a anulat sentinţa prin care fusese achitat şi scutit de despăgubiri patronul firmei Ritmo srl, Renzo Bortoli, de 67 de ani. Cauza va trebui reanalizată, a decis Curtea.
“Sentinţa marchează o victorie importantă după mai mulţi ani de bătălii pentru a face dreptate unei familii”, a declarat avocatul familiei pentru “Il Mattino di Padova”, având în vedere că “din punct de vedere penal nu există vinovaţi”.
Accidentul de muncă a avut loc pe 21 noiembrie 2000, în incinta firmei Ritmo srl, cu sediu la Selva di Teolo, provincia Padova.
Chiriţă era om bun la toate. În acea zi a fost chemat de un şofer pentru că bena unui camion se blocase. Chiriţă a încercat să deblocheze bena şi s-a băgat sub aceasta, pentru a demonta instalaţia hidraulică. Bena a căzut peste el.
Ancheta a fost clasată de două ori. Apoi la cererea avocatului Meneghini, al familiei Chiriţă, ancheta a fost redeschisă şi la proces au ajuns Bortoli împreună cu un şef de echipă. Ambii au fost achitaţi.
Avocatul Meneghini a făcut recurs la Curtea de Casaţie, sub efectul legii civile. S-a revenit în apel şi a fost confirmată sentinţa primei instanţe, considerându-
se muncitorul imprudent. Din nou recurs la Casaţie.
De data aceasta teza părţii civile este acceptată chiar şi de procurorul general, care a cerut anularea achitării (tot sub efectele legii civile) în sarcina patronului firmei. Motivele? Chiriţă, deşi lucra la Ritmo, nu fusese niciodată inserat în organizarea firmei cu o sarcină specifică, astfel neprimind nicio informaţ ie (şi formare obligatorie) privind riscurile previzibile derivate din activitatea sa profesională.