Menu
in

Evadare ca-n filme la Firenze: trei deținuți români au făcut o gaură în zidul celulei și au coborât pe cearșafuri

Evadare ca-n filme la Firenze. Trei români au evadat aseară, luni 20 februarie, din închisoarea de la Sollicciano, escaladând zidul de împrejmuire.

Cei trei făceau parte dintr-o bandă de hoți anihilată zilele trecute de carabinieri la Lucca. Evadarea a avut loc în jurul orei 19.00: cei trei au făcut o gaură în zidul celulei, coborând apoi pe cearșafuri în curtea interioară, de unde apoi au escaladat zidul exterior și au fugit. Este probabil ca cineva să îi fi așteptat afară și să se fi îndepărtat cu o mașină.

Gardienii și-au dat seama de lipsa deținuților la circa jumătate de oră de la fuga acestora. Imediat s-a dat alarma și au început căutările, la care au participat și carabinieri cu câini de la Firenze.
Zidul exterior nu era supravegheat întrucât era considerat periculos, fiind gata să se prăbușească. În acea zonă patrulele nu pot merge, pentru că e zonă închisă, a explicat Donato Capece, șeful Sindicatului autonom al poliției Penitenciare.
Cei trei evadați, căutați în toată Italia, fac parte dintr-o bandă de 25 de români, specializată în spargeri fulgerătoare, în medie un minut și jumătate lovitura, pentru a fura bijuterii, electronice, mașini. Numele evadaților: Ciocan Dănuț Costel (25 de ani), Bordeianu Costel (27) și Donciu Constantin Cătălin (28).

Operațiunea ”Starlight” a carabinierilor din Lucca: 100 de carabinieri au prins 10 români

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version