Criza economică din ultimii ani i-a lovit atât pe italieni, cât şi pe străinii care lucrează în Peninsulă, dar românii constituie o “comunitate bine integrată” şi apreciată – se arată într-un comunicat al ministrului muncii din Italia, Elsa Fornero.
Aprecierea a fost făcută după o întâlnire a ministrului Fornero cu omologul său român, Mariana Câmpeanu, aflată într-o vizită de două zile la Roma.
Elsa Fornero a propus instituirea unui Registru în care să fie înscrişi români transferaţi la muncă în Italia, propunere acceptată şi de partea română.
Ieri, 7 noiembrie, cei doi miniştri au semnat un un protocol de cooperare în domeniul muncii şi afacerilor sociale, care are o validitate de 3 ani.
“Protocolul vizează în mod special ocuparea şi mobilitatea forţei de muncă, inspecţia muncii, securitatea socială a lucrătorilor migranţi, utilizarea Fondului Social European în special pentru incluziune socială”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de la Bucureşti.
Discuţiile de la Roma au avut loc “pe fondul relaţiilor bilaterale excelente, confirmate de decizia Guvernului de la Roma de liberalizare completă a accesului lucrătorilor români pe piaţa muncii”.