in

Electrocutat mortal la furat cupru, avea 25 de ani

Un român de 25 de ani şi-a pierdut viaţa în timp ce încerca să fure cabluri de înaltă tensiune dintr-o hală industrială din Miglianico, provincia Chieti. Amicii şi complicii săi au încercat să-l salveze, dar fuga la spital nu a fost suficientă. Acum cei trei conaţionali au fost denunţaţi

Avea 25 de ani românul care a fost electrocutat mortal în timp ce încerca să fure cabluri electrice din cupru dintr-o cabină de înaltă tensiune. Şi-a pierdut viaţa în noaptea de 2 decembrie, în timp ce încerca să fure cabluri dintr-o cabină Enel de înaltă tensiune, într-o hală industrială din Miglianico, Provincia Chieti. Venise la furat împreună cu alţi trei români, de 21, 27 şi 30 de ani.

Cei patru au forţat mai întâi lanţul de la poarta întreprinderii, apoi au intrat în curte şi, în timp ce unul stătea de pază, s-au apropiat de cabina electrică la care accesul se face cu ajutorul unei scări. Cabina este într-o poziţie ridicată faţă de planul străzii, şi are în exterior, la vedere, indicatoare care semnalează pericolul de moarte. Din câte se pare, tânărul de 25 de ani a fost singurul care s-a urcat pe acea scară şi care a forţat, probabil utilizând o rangă, uşa de intrare.

A început să taie şi să smulgă cablurile din cupru, dar din cauza unui cablu neizolat prins cu mâinile goale, bărbatul a fost curentat de o descărcare foarte puternică care l-a ucis.

Complicii l-au urcat într-o furgonetă şi l-au dus la serviciul de urgenţă al spitalului din Pescara, dar nu mai era nimic de făcut. Carabinierii de la unitatea din Miglianico au trebuit să reconstituie cele întâmplate: militarii i-au identificat şi denunţat pentru tentativă agravată de furt pe ceilalţi trei români de 21, 27 şi respectiv 30 de ani. Cei patru, dintre care unii cu antecedente penale pentru furt, dar nu şi victima, sunt domiciliaţi la Francavilla.

Carabinierii cred că cei patru sunt responsabili şi de alte furturi de cupru puse la cale în zona Miglianico din vară până acum.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vlad Ţepeş şi Chuck Norris, „votaţi” de alegători nemulţumiţi

ARI ajută copiii orfani din Prahova