A fost condamnat la 16 ani de închisoare Gianrocco Foti, de 38 de ani, din Reggio Calabria, considerat vinovat de uciderea a doi români, Ioan Lăcătuş, de 28 de ani, şi Ionela Hoholea, de 35, găsiţi morţi în portbagajul unui autoturism găsit pe un debarcader, în octombrie anul trecut.
Procurorul ceruse închisoare pe viaţă. Judecătorul a acceptat cererea înaintată de avocatul asasinului, care a cerut recunoaşterea circumstanţelor atenuante generice şi excluderea circumstanţei agravante de premeditare.
Situaţia inculpatului fusese deja „uşurată” pe timpul şedinţelor trecute de judecată, în virtutea confesiunii sale parţiale şi având în vedere o expertiză care a atestat o anumită incapacitate mintală la momentul crimei.
Judecătorul a dispus despăgubirea părţilor civile, 5.000 de euro despăgubire provizorie, restul urmând să se cuantifice în judecată civilă.
De aici, aşadar, întâlnirea de pe 1 octombrie 2013, seara târziu: în acea ocazie Lăcătuş, care s-a prezentat împreună cu Hoholea, l-ar fi condus pe italian la debarcaderul San Gregorio la bordul unui Alfa Romeo, cu pretextul de a lua banii.
Însă situaţia ar fi degenerat şi potrivit declaraţiilor italianului din propria mărturie, cei doi români l-ar fi agresat la bordul maşinii, împreună cu alţi conaţionali (încă necunoscuţi). Atunci Foti ar fi tras mai multe focuri de pistol ucigându-l atât pe Lăcătuş cât şi pe Hoholea. Cadavrele lor au fost lăsate apoi în portbagajul maşinii Alfa Romeo 146 din proprietatea lui Lăcătuş pe care asasinul a încercat în zadar să o facă să dispară în mare.