in

Două surori românce, discriminate în autobuz la Bologna, li s-a făcut dreptate. ”Ceea ce am suferit noi este nedrept și dureros”

Avocata Barbara Spinelli, apărătoare a două surori românce care pe 26 septembrie la Bologna au fost achitate de infracțiunea de refuz de a furniza datele personale, lansează un apel pentru ca cei care au asistat la episodul în care au fost implicate cele două, într-un autobuz TPER pe 10 februarie 2014, să o contacteze, anunță Ansa.

«Mă adresez tuturor persoanelor care au văzut. Vă rog ajutați-ne să facem dreptate și să facem astfel încât nici o altă persoană să nu trebuiască să sufere ceea ce am suferit noi fiindcă este nedrept și dureros», spune una dintre cele două românce, Sorina, într-un video difuzat de Cathy La Torre în care se povestește întâmplarea a ”două surori care au suferit o discriminare”. Femeia declară că în 2014 se afla cu sora la Bologna pentru un examen oncologic la Spitalul Sant’Orsola.

Odată ieșite, au urcat într-un autobuz și imediat un controlor a venit către ele cerându-le biletele. «Mi le-a smuls din mână și mi-a cerut documentele. Când l-am întrebat de ce, mi-a răspuns că pentru a mă amenda, deși eu aveam biletele. Au chemat poliția și ne-au dat jos din autobuz».

Cele două au fost denunțate și procesul s-a încheiat pe 26 septembrie cu achitarea. «Cred că este fundamental pentru a se combate discriminarea o colaborare mai mare din partea Tper – spune avocatul Spinelli – dar și din Partea UNAR (Oficiul Național Antidiscriminări Rasiale) pentru a se demara o campanie de formare și educație civiă». (ANSA).

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Rimini, barmaniță română terorizată de angajator și o colegă, judecați pentru rele tratamente și stalking

Român de 49 de ani, mort de frig la Chivasso. „Era sub zăpadă, fără pantofi…”