UPDATE: Cloe Govoni, bătrâna de 94 de ani, a murit! Deşi a fost operată de două ori, nu a supravieţuit.
Au surprins hoţii în casă şi din acest motiv au fost bătute la sânge. S-a întâmplat vineri 6 noiembrie dimineaţa la Renazzo di Cento, în provincia Ferrara. Cele două femei, Cloe Govoni, 84 de ani şi nora sa, Maria Humeniuc, româncă de 53 de ani, au fost aduse în pragul morţii de doi hoţi care au plecat cu o pradă de numai 90 de euro şi cu câteva bijuterii.
Masacrul s-a consumat într-o casă rurală unde trăiesc cele două femei. Hoţii au intrat în casă, căutând obiecte preţioase, şi au fost descoperiţi de cele două femei. Hoţii s-au năpustit asupra lor, lovindu-le sălbatic cu pumnii. Apoi au fugit cu o maşină, lăsându-şi victimele în agonie pe podea.
Carabinierii au ajuns acolo la ora 9 dimineaţa şi le-au găsit cele două femei la pământ într-o baltă de sânge. Au sosit imediat două ambulanţe. Starea femeilor era gravă. Bătrâna de 84 de ani a fost transportată la spitalul din Cona, pentru un grav traumatism cranian. A fost suspusă unei foarte delicate intervenţii: starea sa încă este critică.
Pentru noră a fost necesară intervenţia elicopterului medical. După ce a fost intubată şi i s-au administrat medicamente, Maria Humeniuc a fost dusă cu elicopterul la spitalul Maggiore din Bologna, cu un traumatism cranian. Între timp, starea Mariei Humeniuc s-a îmbunătăţit. A fost operată şi viaţa ei nu mai este în pericol. A fost trezită din comă şi de la Reanimare a fost transferată la Terapie Intensivă. Va urma o lungă fază de recuperare în spital.
Două arestări
Militarii au început imediat să strângă mărturii din partea vecinilor, iar criminaliştii au prelevat probe. La mai puţin de 24 de ore, responsabilii au fost arestaţi. Este vorba de doi tineri români, Florin Constantin Grumeza, de 22 de ani, şomer, şi Leonard Veissel, de 26 de ani, fără domiciliu stabil, ambii fără antecedente penale.
Carabinierii au ajuns la ei datorită maşinii Audi A6 albă, cu negru şi portocaliu în care circulau. Maşina a fost observată de mai multe ori în zilele anterioare în zona Renazzo şi în după-amiaza dinaintea brutalului jaf a fost oprită pentru un control de carabinieri.
Primul a fost găsit Grumeza, care se afla la Castelfranco Emilia (Modena) în locuinţa unor rude. A fost convocat la procuratură seara şi a fost îndelung audiat. Câteva nepotriviri în declaraţia sa au determinat anchetatorii să aprofundeze interogatoriul, până când tânărul de 22 de ani a mărturisit totul.
El a fost cel care a confirmat anchetatorilor numele complicelui, care a fost găsit şi reţinut într-o locuinţă din Crespellano (Bologna).
Potrivit reconstituirii furnizate de Grumeza, cei doi au intrat în casă pentru a comite un furt. Însă nu se aşteptau să le găsească şi pe cele două femei. În acel punct situaţia le-ar fi scăpat de sub control şi le-ar fi agresat. Femeile au fost lovite de o rafală de pumni, în special în faţă şi cap. Hoţii le-au lăsat apoi la pământ într-o baltă de sânge, fugind cu 90 de euro şi câteva bijuterii cu o valoare de circa o mie de euro.
Vor trebui să răspundă pentru tentativă de omor şi jaf agravat în complicitate.
«Nu-mi vine să cred»
«Fiul meu a făcut asta? Nu-mi vine să cred, nu a avut niciodată comportamente de acest tip». Cu aceste cuvinte s-a adresat mama lui Florin Constantin Grumeza avocatului modenez Lorenzo Muracchini, încredinţându-i apărarea tânărului.
O violenţă «feroce şi sălbatică», a definit-o procurorul adjunct Filippo Di Benedetto, care a coordonat anchetele carabinierilor. «O înverşunare incredibilă asupra a două persoane lipsite de apărare», potrivit lui Andrea Ardizzoni, fiul bătrânei agresate şi soţul Mariei.
Cazul a stârnit reacţii şi în mediul politic. Cuvinte dure ale lui Matteo Salvini, în ajunul marii manifestaţii a Ligii Nordului la Bologna. «Au fost reţinute două persoane suspectate că au jefuit şi masacrat două femei (în stare foarte gravă la spital) ieri lângă Ferrara. Este vorba de doi tineri ‘ROMÂNI’. Iată frumoasele ‘resurse’ care plac atât de mult lui Renzi şi Boldrini. Dacă sunt vinovaţi, în puşcărie acasă la ei, dar cu şuturi în fund!”. „Acum pentru acei bandiţi nico reducere: închisoare pe viaţă şi cheia aruncată.„, a adăugat Alan Fabbri, şeful grupului Lega Nord în Regiunea Emilia-Romagna şi secretar Lega Nord la Ferrara.
Faptele de la Renazzo au zguduit întreaga comunitate ferrareză, care în ultimele luni a asistat la o escaladare a fenomenelor de acest tip.
Furia rezidenţilor
«Sunt bestii. Nu sunt oameni», comentează Ivo Cevenini, preotul din Cento. «Face un rău enorm să vezi că într-o localitate ca a noastră se întâmplă aceste fapte, mai ales dacă ne gândim că vorbim de femei fără apărare, oameni de treabă. M-am dus să o întâlnesc pe Cloe în iunie. Eram amici şi colegi de şcoală pentru că ea preda litere la şcoala medie. De fiecare dată când mergeam era o sărbătoare: obişnuia să ofere bomboane de ciocolată, avea flori rare pe care le cultiva şi încă era o doamnă proaspătă, cultă şi plăcută. Nu voia să plece niciodată».
La Renazzo oamenii sunt furioşi, scie La Nuova Ferrara. Mulţi, dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă în Italia, se întreabă dacă se va face cu adevărat dreptate.
Pentru agresori, definiţi «monştri, dar şi hoţi nenorociţi», Renazzo cere o pedeapsă certă şi o condamnare exemplară: «Cel puţin 40 de ani, şi nu pentru furt, ci pentru cruzimea şi ferocitatea agresiunii, comisă asupra a două femei neajutorate». Există unii care remarcă că cei doi arestaţi sunt «români, cum de altfel e Maria chiar dacă este în Italia de mulţi ani», alţii în schimb refuză «logica instrumentalizării, capabilă doar să genereze prejudecăţi şi ură» şi resping «etichetele şi generalizările, chiar şi asupra străinilor. Fiindcă infracţionalitatea nu are naţionalitate».