Menu
in

Doi frați italieni au ucis o româncă pentru 500 de euro, 30 de ani de închisoare

Treizeci de ani de fiecare. Este condamnarea decisă pe 25 noiembrie, cu procedură simplificată, pentru frații Cipriano și Arturo Cioffi, judecați cu acuzația că au ucis-o pe Mariana Veronica Sologiuc. Avea numai 35 de ani când a fost găsită moartă, în zorii zilei de 21 mai 2015, în spatele bisericii Madonna din Briano. Cele trei focuri de pistol care au pus capăt vieții sale au fost trase de doi frați din Villa di Briano.

Acțiunea pusă la cale de cei doi Cioffi împotriva tinerei românce a fost o «pedeapsă» pentru că femeia, folosită de cei doi pentru o serie de înșelătorii, nu le restituise o sumă de circa 500 de euro. Atât a fost de-ajuns pentru a se dezlănțui furia ucigașă. La scurt timp după carabinierii din Aversa încheiaseră deja anchetele dând un nume asasinilor și identificând mobilul. Probele strânse împotriva celor doi frați sunt concludente. Pistolul folosit pentru crimă, calibrul 7,65, a fost găsit în mașina Fiat Panda a lui Cipriano Cioffi. În casa fratelui său, Arturo, a fost pus sub sechestru un pantof cu talpă dublă în care se aflau documentele victimei. Celor doi nu le-a rămas altceva de făcut decât să ceară procedura simplificată.

Cadrul acuzării a fost consolidat de elemente suplimentare strânse după arestarea celor doi. Erau deja la închisoare când au primit un al doilea mandat de arestare pentru o serie de înșelătorii de milioane de euro în dauna asigurărilor. Cumpărau autoturisme de lux, apoi le simulau furtul și încasau despăgubirile. În final se prefăceau că au găsit mașinile și le revindeau. Printre mașinile care au trecut prin «afacerea» celor fraților Cioffi este și un Porsche ce a aparținut portarului brazilian Doni.

Înșelătoriilor lor le-au pus capăt carabinierii din Aversa care, într-o interceptare, l-au înregistrat pe unul dintre cei doi frați în timp ce amenința o persoană de a cărei nume se folosise: «Faci cum îți spun eu, dacă nu vrei să sfârșești ca aia: am ucis deja». O confesiune inconștientă. Zdrobitoare.

Citiți despre acest caz:

Româncă ucisă de traficanții de mașini, patru agenți municipali arestați la Napoli

Caserta, româncă executată în stil mafiot: împușcată în cap pentru o datorie de 500 de euro

Executată în teritoriul Camorrei; româncă de 35 de ani, împușcată în față în Caserta

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version