Anchetele au demonstrat că întreprinzătorul era implicat într-un „sistem” care avea ca scop obţinerea ilicită de importante împrumuturi bancare pentru achiziţionarea sau renovarea de imobile, în favoarea unor subiecţi care nu îndeplineau cerinţele necesare. Tot din anchete a reieşit că a fost ucis cu sălbăticie de cei doi fraţi cu pumnii şi picioarele, după ce a fost legat şi imobilizat, fiindcă aceştia, care beneficiaseră şi ei de un împrumut ilicit, considerau că au fost înşelaţi.
Carmelo Casale probabil a pretins pentru banii împrumutaţi indirect dobânzi considerate excesive de cei doi fraţi.
In urma cercetărilor şi din mărturiile strânse a reieşit că între întreprinzător şi fraţii M. relaţiile deja foarte tensionate ar fi explodat în noaptea de 30 martie anul trecut când, într-un pub din Chieri, s-a iscat o discuţie violentă între cei trei, care a continuat în afara localului. Cei trei s-ar fi îndepărtat şi din acel moment nu s-a mai ştiut nimic de Carmelo Casale până la momentul găsirii cadavrului la Capriglio.