in

900.000 de euro despăgubiri pentru o româncă din Sardinia, lovită de vecin cu un harpon în ochi

Despăgubiri pentru o româncă din Sardinia. 900.00 de euro ca despăgubiri pentru prejudiciul fizic, patrimonial, moral și existențial suferit. Este ceea ce a cerut judecătorului Marco Contu de la Tribunalul Tempio Petronela Codreanu, o româncă de 43 de ani, rezidentă de mult timp în Golfo Aranci, Sardinia, care a fost grav rănită la un ochi de un harpon tras de vecinul ei, Pasquale Serra, de 60 de ani, tot din Golfo Aranci. Bărbatul este acuzat de tentativă de omor.
>>> Citiți și: Salerno, preotul a fugit cu o enoriașă din sat, femeia a fost denunțată de soț: ”Mi-a luat copiii”

Despăgubiri pentru o româncă din Sardinia

La ședința din 12 decembrie, Petronela Codreanu – care a fost prezentă în sala de judecată – s-a constituit parte civilă în cauză împreună cu avocata Cristina Mela. Femeia a cerut o despăgubire maximă pentru daunele suferite în urma atacului: rănile grave suferite la ochi i-au provocat o cvasi-orbire, cu un handicap de 85%, scrie La Nuova Sardegna.

Pasquale Serra, asistat de avocații Pietro Carzedda și Antonia Mele, va fi judecat, așa cum au cerut avocații săi, în cadrul unui proces abreviat, condiționat de o expertiză psihiatrică pentru a se stabili cum era în momentul comiterii violenței și pentru a se verifica dacă putea participa în mod conștient la proces. La 9 ianuarie, judecătorul va desemna expertul.
>>> Citiți și: Româncă din Italia continuă să încaseze pensia tatălui ei care a murit în urmă cu un an: denunțată

Cum s-a întâmplat nenorocirea

În seara zilei de 2 iunie, în casele comunale din Via Libertà, izbucnise încă o ceartă între vecini. Pasquale Serra intrase în apartamentul său, deschisese butelia de gaz și lăsase țeava în fața ușii. Soțul Petronelei, aflat peste palier, a încercat să intre în casa lui Serra pentru a preveni o posibilă explozie.

A urmat o ceartă violentă până când a apărut o pușcă de scufundare: Pasquale Serra, scăpat de sub control, a tras asupra vecinului său, ratându-l la mustață, dar harponul a lovit-o în față pe Petronela, care se afla în acel moment în spatele soțului ei. Harponul îi rămăsese înfipt deasupra ochiului drept. Serra a susținut întotdeauna că fusese atacat și că nu făcuse decât să se apere

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 3]

Atac la Mede (Pavia): Tânăr român de 33 de ani, găsit mort pe stradă cu un cuțit înfipt în spate

Milano, electrician român electrocutat la locul de muncă, transportat cu cod roșu la spitalul Niguarda