Opt ani de închisoare pentru provocarea accidentului rutier grav care, în iulie 2019, a costat viața a patru tineri din Musile – Riccardo Laugeni, Eleonora Frasson, Leonardo Girardi și Giovanni Mattiuzzo – precum și rănirea unui al cincilea pasager, Giorgia Diral.
Curtea de Apel de la Veneția a confirmat ieri sentința pronunțată în primă instanță vara trecută împotriva lui Marius Alin Marinica, 29 ani, cel care a produs accidentul.
Anul trecut, românul a fost condamnat la 8 ani de închisoare, însă decizia judecătorilor a fost contestată de român, care și-a dorit o pedeapsa să fie mai bândă, redusă cu 2 ani.
Ieri, cererea lui Marius Alin Marinică a fost tranșată de judecătorii Curții de Apel din Veneţia, care au confirmat sentința inițială de 8 ani, informează publicația ilgazzettino.it, citată de observatornews.ro.
Accidentul din Jesolo s-a produs în noaptea de 14 iulie 2019.
Marius Alin Marinică, de meserie electrician, se afla la volanul maşinii sale, un Volkswagen Golf, şi circula prin Pesarona, în direcţia Ca ‘Nani di Jesolo, când a acroșat un Ford Fiesta care circula regulamentar, aruncându-l într-un canal de apă. Românul şi-a continuat drumul.
Le-a spus, ulterior, anchetatorilor că nu a știut de tragedia produsă în urma depăşirii sale.
Pentru 4 dintre cei 5 pasageri ai Fordului, prieteni cu vârste de 22 și 23 de ani, impactul a fost fatal. Riccardo Laugeni, Leonardo Girardi, Eleonora Frasson și Giovanni Mattiuzzo au murit pe loc.
O singură tânără a supraviețuit. „Nu reușeam să respir, simțeam cum îmi intra apa în gură și cum mă sufoca. Nu știu cum am ajuns în afara mașinii, nu-mi amintesc nimic, doar că la un moment dat eram pe stradă, în picioare. Eram în viață!”, a spus Giorgia Diral, de 22 de ani, după accident. Cu ajutorul declarației fetei și a unui alt martor, polițiști l-au identificat șoferul român.
„Era mai bine dacă muream eu”, a spus tânărul în fața carabinierilor care au mers să-l ridice de acasă, în jurul orei 5 dimineața, după ce l-au identificat pe baza numărului de înmatriculare al maşinii.
La cinci ore după impact, când a fost identificat de polițiști, Marinică avea 0.5 grame de alcool în sânge, la proba biologică. Explicația a fost că a băut câteva cocktail-uri cu iubita, pe la ora 2 noaptea.
Astfel, anchetatorilor le-a fost imposibil să rețină circumstanța agravantă a consumului sub influența alcoolului.
La prima înfățișare în fața instanței, Rodolfo Marigonda, avocatul apărării, a spus că românul nu ar fi observat că a făcut accident și că e profund afectat de tragedie.