Menu
in

CUNEO/ Români, sclavi la cules de struguri

O femeie de 40 de ani şi soţul său, ambii români,au ajuns să fie exploataţi asemenea unor sclavi, de către un fermier italian din Cuneo (regiunea Piemonte, nord vestul Italiei). După luni de chinuri, muncă neplătită şi nopţi petrecute în grajdul fermei, soţii au avut curajul să depună o plângere penală la carabinieri. Povestea calvarului suferit de cei doi români a ajuns şi în presa locală.

Muncitorii au fost cazaţi într-un grajd

Potrivit cuneocronaca.it, cei doi soţi români au declarat carabinierilor că au fost convinşi de agricultorul italian să vină la Neive din România, în luna septembrie, pentru a lucra pentru el la culesul viei. Viitorul patron s-a angajat să le plătească călătoria, cazarea şi masa şi promiţând un salariu bun cu contract regular.

În realitate, cei doi muncitori agricoli, care l-au luat cu ei şi pe fiul lor de 20 de ani, au trebuit să-şi plătească singuri drumul România-Italia. Toţi trei au lucrat câteva săptămâni la cules struguri, în medie 12-13 ore zilnic fără a fi plătiţi, trăind într-un vechi grajd reamenajat, pe care agricultorul li l-a dat în folosinţă.

Numai după proteste repetate, familia de români a primit câteva sute de euro de la patron. Conform declaraţiilor făcute de români poliţşitilot, italianul îi ameninţa în mod repetat, obligându-i să lucreze “fără să vorbească prea mult şi să nu-l denunţe, căci altfel vor rămâne şomeri şi fără cazare”.

La muncă în cârje

Mai mult, cruzimea patronului nu s-ar fi oprit la atât. Într-o dimineaţă, femeia, în timp ce lucra la vie, alături de soţ şi de fiu pe terenurile din proprietatea agricultorului anchetat, a căzut şi şi-a fracturat un picior. Ajunsă la spitalul din Alba, de teama italianului, românca i-a minţit pe medici, spunând că s-a accidentat acasă. După ce a fost externată, deşi mergea cu cârjă, femeia a mai povestit anchetatorilor că a fost obligată să lucreze, în ciuda rănilor suferite.

Carabinierii din Neive au mai cules şi declaraţiile altor angajaţi „la negru” ai fermierului, tot, români, precum şi cele ale unor vecini italieni care ar fi confirmat versiunea familiei de români.

Italianul va trebui să răspundă pentru infracţiunea de şantaj în dauna propriilor angajaţi fără contract regular de muncă şi pentru numeroase alte încălcări ale normativei în vigoare privind munca şi violarea unor drepturi fundamentale ale angajaţilor români.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version