Menu
in

Crimă înfiorătoare! O româncă de 31 de ani a plătit 2.500 de lei pentru a scăpa de soțul ei italian, în vârstă de 64 de ani

Crimă infiorătoare în localitatea Buciumeni din județul Galați. O femeie în vârstă de 31 de ani a plătit 2.500 de lei pentru a scăpa de soțul ei, un bărbat italian în vârstă de 64 de ani. Totul a fost pus la cale de femeie, care avea o relație cu un tânăr în vârstă de 21 de ani, scrie Viața Liberă.

Pe motiv că soțul ei este agresiv atunci când consumă alcool, femeia a vrut să scape de acesta și a pus la cale un plan diabolic. Astfel, i-a cooptat pe iubitul ei, dar și pe un cunoscut al acestuia, un alt tânăr, de 21 de ani, care locuiește în Brașov.

Luni 30 decembrie seară, femeia a plecat de la domiciliu și le-a spus celor doi tineri că soțul ei doarme, fiind sub influența alcoolului. De aici și până la crimă a fost doar un pas.

Dar cea care a sunat la 112 a fost chiar femeia, aceasta susținând în fața polițiștilor că și-a găsit soțul decedat. Oamenii legii au demarat o anchetă și au stabilit legătura dintre femeie și cei doi tineri.

Loviturile aplicate victimei au fost multiple și extrem de violente, cei doi sărind pur și simplu pe abdomentul italianului, lovindu-l apoi în cap cu un obiect contondent.

Cei trei au fost arestați, cei doi tineri fiind acuzați de omor cu premeditare, iar femeia de instigare la săvârșirea acestei infracțiuni. Toți riscă închisoare pe viață.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version