in

Cosenza, OMOR COMANDAT, român condamnat la 18 ani de închisoare

A fost confirmată și în apel sentința emisă în prima instanță, cu procedură simplificată, în privința lui Salvatore Buffone și Cristian Dulan, acuzați că sunt ordonatorul și respectiv executantul material al uciderii lui Carmine Avato, zidar din San Cosmo Albanese, provincia Cosenza, împușcat în noaptea dintre 14 și 15 noiembrie 2015.

Au fost confirmați 30 de ani pentru Buffone și 18 pentru Dulan, acesta mărturisindu-și fapta. Avato, întorcându-se acasă după o seară la pizzerie, a fost împușcat de Dulan de șase ori cu un pistol de calibrul 7,65 în timp ce cobora din mașină.

Buffone și Dulan au fost arestați în urma unei percheziții pe care au efectuat-o carabinierii din Corigliano în casa lui Dulan care, la sosirea militarilor, a încercat să scape de un pistol calibrul 7,65 fără a reuși. Supus interogatoriului, Dulan a declarat că a primit de la Buffone, cu câteva luni înainte de crimă, cererea de a-l ucide pe Carmine Avato, cumnatul său, pentru că, după spusele sale, ”maltrata familia surorii”. În schimb ar fi primit o ”rambursare a cheltuielilor” de 500 de euro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

A furat un seif cu 85.000 de euro la Veneția: Ion Cocoș, identificat după amprente

«El mi-a luat banii, l-am denunțat». Un român din Bacău, protagonist în cel mai mare scandal din campania electorală din Italia