Menu
in

Contrabandă de ţigări la Napoli, 6 tone de tutun într-un tir românesc, sechestru de 1 milion de euro

Lovitură grea dată de Poliţia Fiscală din Napoli organizaţiilor criminale care se ocupă cu introducerea de cantităţi uriaşe de ţigări de contrabandă, ulterior comercializate pe „piaţa neagră”.

Garda de FInanţe din Napoli a depistat şi pus sub sechestru o încărcătură de peste 6 tone de tutun prelucrat în străinătate, ascuns în interiorul unui tir cu numere româneşti condus de un cetăţean de origine moldoveană.

Patrulele operante, devenind suspicioase din cauza comportamentului anormal al şoferului, au început să urmărească tirul cu scopul de a ajunge la locul de destinaţie şi, atunci când acesta a ajuns în apropierea unor depozite industriale situate în Capua (CE), au decis să-l oprească pentru un control al mărfurilor transportate.

Examinarea documentaţiei de transport prezentată de şofer şi starea evidentă de tensiune manifestată de acesta din urmă pe timpul controlului au confirmat suspiciunile militarilor de la Poliţia Fiscală, care, după ce au îndepărtat şase palete cu filtre cu acetat care constituiau aşa-numita „încărcătură de acoperire”, au dat peste uriaşa încărcătură de ţigări, distribuită pe întreaga lungime a semiremorcii.

Verificările ulterioare au permis să se stabilească că vehiculul fusese îmbarcat pe un feribot provenit din Grecia şi, după ce a debarcat în portul din Brindisi, a ajuns pe teritoriul campan, unde ar fi trebuit să aibă loc livrarea finală a mărfurilor ilegale. Ţigările sechestrate, care aparţin aşa-numitei tipologii „cheap white”, purtau marca „MARK 1” şi rezultau a fi produse de o firmă nemţească.

Valoarea produselor sechestrate este estimată la circa 1.300.000 de euro, evaziunea fiscală fiind de peste 1 milion de euro.


 

Citiți și:

Contrabandă de ţigări, români prinși la Torino, descoperiți cu un câine special dresat pentru găsirea de tutun

Condamnați la închisoare și 6000 de euro amendă pentru contrabandă cu ţigări din România

Țigara electronică începe să ardă: Fiscul italian triplează accizele

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version